Bucuresti.jpeg

Vinul Moldovei și tradițiile milenare în vinificație vor fi celebrate și în România. În acest final de săptămână, 50 de vinificatori vor participa la cea de-a patra ediție a Festivalului Vinului Moldovei, care se va desfășura în Parcul Tineretului din București. Evenimentul, devenit unul de referință pentru pasionații de vinuri, este o platformă de comunicare dintre producătorii de vinuri și consumatorii de pe piața românească, una strategică pentru exporturile de Vinul Moldovei. Festivalul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului cu sprijinul partenerului strategic Ukraine-Moldova American Enterprise Fun (UMAEF) și al Primăriei Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului din Republica Moldova: „La ediția din acest an a Festivalului Vinului Moldovenesc vor fi prezenți un număr record de 50 de vinificatori. Numărul producătorilor din Republica Moldova a crescut de la an la an începând din 2019, atunci când, pentru prima dată, am celebrat prima ediție a evenimentului. Și în acest an ne propunem să transformăm Bucureștiul într-un orășel al vinului, unde zeci de mii de pasionați vor celebra Vinul Moldovei și tradițiile vinicole ale Moldovei. Pentru această ediție venim cu un nou slogan– VINUL NOSTRU CUCEREȘTE LUMEA, care subliniază evoluția continuă, prin care ne propunem să cristalizăm tot ceea ce are Moldova mai bun și angajamentul de a produce vinuri de o calitate excepțională”.

Cei 50 de producători de vinuri vor oferi spre degustare creațiile vinicole: vinuri premiate, noi produse și vinuri din noua roadă. Iar participanții vor putea cunoaște produsele vinicole, în baza unor tichete speciale, care pot fi cumpărate online sau în timpul evenimentului. Mai mult, zona dedicată gastronomiei va include preparate tradiționale și internaționale, perfect asociate cu vinurile prezentate.

Pe lângă degustările care vor răsfăța simțurile, participanții se vor bucura de un program artistic captivant, plin de muzică, activități recreative și surprize. Theo Rose, Satoshi, Nicoleta Nucă și Damian Drăghici sunt artiștii care vor urca pe scena din Parcul Tineretului, oferind un spectacol de neuitat.

Ziua Națională a Vinului este cea mai mare sărbătoare care promovează Vinul Moldovei, tradițiile milenare în vinificație și consumul responsabil al vinului de calitate. Devenit deja o tradiție în rândul vinificatorilor și viticultorilor, festivalul este celebrat în primul weekend al lunii octombrie, imediat după încheierea recoltei de struguri.

Pe parcursul ultimilor ani, festivalul vinului a fost organizat și pe piețele-țintă pentru exportul produselor vinicole. La începutul acestei toamne, evenimente similare au avut loc în capitala Poloniei, Varșovia, dar și în orașul Iași, iar șirul va continua cu festivaluri organizate la Cluj, Japonia, Canada.

Preluat de la: diez.md