Natura e imprevizibilă și totodată atât de fermecătoare prin multitudinea florei și faunei pe care o întâlnim acolo. Fotograful Ștefan Botnari a surprins prin obiectivul aparatului său două femele de cerb lopătar și un pui. Animalele au fost zărite de către fotograf pe potecile Codrilor.
Dintr-o postare publicată pe Facebook de către Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii aflăm că femelele de cerb mai sunt cunoscute sub denumirea de „ciute”. Potrivit informațiilor, numele de „ciută” se referă la femela de cerb, iar numele de „căprioară” – la femela de căprior.
Aceste două specii sunt diferite ca aspect și stil de viață, însă împart același tip de habitat în proporții destul de mari.
Vă lăsăm să admirați cele două femele de cerb lopătar și puiul în imaginile de mai jos.
Preluat de la: diez.md