Bradul artificial, înalt de 18 metri şi decorat cu 200 de globuri roşii, a fost instalat pe principalul bulevard comercial al capitalei, Knez Mihailova, scrie Agerpres.
Preţul său a fost dezvăluit de site-ul de investigaţii Pistaljka.rs (‘Fluierul’), potrivit căruia contractul ar fi fost semnat cu trei zile după instalarea sa. Primarul Belgradului, Sinisa Mali (SNS, conservator), care s-a declarat “surprins” de sumă, a anunţat anularea contractului.
Opoziţia democrată a ironizat bradul de plastic, invitându-i pe belgrădeni să lase la poalele sale urări pentru cadouri în valoare de 83.000 de euro.
Firma sârbă care a instalat bradul a acceptat să anuleze contractul, dar a precizat că va lăsa pomul acolo unde este instalat, în calitate de ornament principal la decoraţiunile de sfârşit de an.
Preluat de la: diez.md