adevarul.ro_.png
Parisul se mândreşte cu primul său restaurant pentru nudişti. Deschis de curând, clienţii care îi trec pragul sunt invitaţi să-şi lase hainele într-un dulap la intrare şi să se mândrească de formele propriului corp, informează adevarul.ro.

Este cunoscut faptul că Franţa are numeroase plaje, campinguri şi piscine pentru nudişti. Acum ea are şi primul restaurant destinat nudiștilor unde oaspeţii sunt invitaţi să se bucure de mâncăruri alese contemplându-şi perfecţiunea propriului corp dezgolit, relatează Le Parisien, citat de The Independent.

Restaurantul se numeşte „O’naturel“ şi a fost deschis publicului vineri, după o cină privată de succes, rezervată exclusiv Asociaţiei Naturiste din Paris. „În seara aceasta am avut invitaţi doar membrii Asociaţiei Naturiste din Paris“, au declarat managerii Mike şi Stephane Saada.

„Ne-au susţinut de la început, aşa că le-am dedicat prima seară“, au spus proprietarii.

Se pare că nici locuitorii din cartier nu au fost deranjaţi de lansarea restaurantului. „Nu mă deranjează deloc. Şi nici pe vecinii mei“, a spus Mehdi, un francez care locuieşte în apropiere.

„Nu vedem nimic de pe stradă. Ştim ce se întâmplă acolo, nu este un salon de masaj“, a adăugat acesta.

O cină la „O’naturel“ costă aproximativ 30 de euro, restaurantul având o capacitate de 40 de locuri. La intrare, tuturor oaspeţilor li se cere să-şi lase hainele într-un dulap.

Preluat de la: diez.md