Valentin-Trufașu.jpg
Daniel Plângău, student în anul al II-lea la Facultatea de Inginerie din Galaţi, şi-a pus deja amprenta pe două proiecte de cercetare importante. A participat la recrearea virtuală a centrului istoric al oraşului Galaţi şi a inventat un dispozitiv care proiectează o hologramă pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, informează adevarul.ro.

„Dispozitivul este fixat pe maşini, iar când este ceaţă, proiectează un scurt mesaj sau semnale luminoase folosind ceaţa ca un ecran, astfel încât conducătorii auto care se apropie să fie avertizaţi şi să reducă viteza“, spune Daniel pentru adevarul.ro.

A făcut zeci de simulări pe calculator ale sistemului holografic pentru a analiza ce poate fi îmbunătăţit, urmând să îl testeze în viitorul apropiat în condiţiile reale  de trafic. Tânărul a plecat de la ideea că în prezent se produc extrem de multe accidente de circulaţie pe ceaţă, multe cu consecinţe tragice, în special în zonele unde şoferii intră brusc dintr-o zonă cu vizibilitate bună într-una în care nu mai văd aproape nimic din cauza ceţii.

„Vreau ca acest dispozitiv să fie montat inclusiv pe maşinile de Poliţie şi ambulanţe, pentru că se deplasează în zona accidentelor de circulaţie pentru a dirija traficul şi a salva vieţi omeneşti, dar de multe ori ajung şi ei victime ale altor accidente pentru că nu sunt văzuţi la timp de alţi şoferi. Sistemul va emite nişte spoturi luminoase, care creează un element 3D pe ceaţă“, punctează studentul.

Valentin Trufașu

Valentin Trufașu

Acesta a pornit de la mai multe studii ştiinţifice, care au arătat că ceaţa este mai densă în apropierea pământului, rarefiindu-se pe măsură ce urcă spre straturile mai înalte ale atmosferei. Mergând pe această idee, Daniel a stabilit ca razele luminoase ale sistemului său holografic să fie proiectate la o înălţime de aproximativ 20 sau 30 de metri, astfel încât să fie vizibile de orice maşină care se apropie de autovehiculul unde acesta va fi montat.

Nu a făcut încă o estimare a costurilor unui astfel de dispozitiv, dar este posibil ca acesta să fie disponibil în două variante. Prima, mai scumpă, ar presupune ca sistemul holografic să poată proiecta scurte mesaje care să alerteze şoferii care se apropie, iar cea de-a doua ar merge doar pe varianta unor spoturi luminoase.

Sistemul holografic al lui Daniel a fost deja premiat de Apan în cadrul salonului cercetării şi inovării UGAL Invent, organizat de Universitatea „Dunărea de jos”, cu „premiul pentru creşterea siguranţei conducătorilor auto şi pietonilor”.

Preluat de la: diez.md