Vetricea (Tanacetum vulgare) este ușor de recunoscut după florile sale galbene, rotunde, grupate asemenea unor mici nasturi. Planta, răspândită în Europa și în alte regiuni ale emisferei nordice, are o istorie îndelungată în medicina populară. Una dintre cele mai cunoscute întrebuințări tradiționale a fost cea împotriva viermilor intestinali, motiv pentru care vetricea apare în literatura de specialitate și ca plantă cu utilizare antihelmintică.

Cercetările moderne au identificat în vetrice o serie de substanțe biologic active și au investigat efectele antiparazitare, antioxidante și antimicrobiene ale acesteia. Totuși, există o diferență importantă între rezultatele obținute în laborator și eficacitatea demonstrată la oameni. Mai mult, planta poate conține tujonă, o substanță care în cantități mari poate fi toxică pentru sistemul nervos. Din acest motiv, vechile remedii cu vetrice nu trebuie transformate în tratamente administrate după ureche.

Utilizarea vetricei ca vermifug apare în diferite tradiții populare europene. O analiză dedicată plantelor din Farmacopeea Rusă arată că Tanacetum vulgare a fost utilizată tradițional împotriva unor paraziți intestinali, inclusiv Ascaris și Enterobius, dar și pentru diaree și alte probleme digestive.

Această reputație tradițională a determinat cercetătorii să studieze dacă planta are într-adevăr proprietăți antiparazitare.

Un studiu publicat în Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine a analizat extractul și uleiul esențial de Tanacetum vulgare asupra viermilor adulți de Schistosoma mansoni. În condiții de laborator, anumite concentrații ale extractului au redus activitatea paraziților și au provocat moartea acestora.

Rezultatele sunt interesante, dar trebuie interpretate corect: studiul a fost realizat in vitro, nu pe persoane cu parazitoze intestinale. Prin urmare, el nu demonstrează că ceaiul sau alte preparate casnice din vetrice reprezintă un tratament sigur și eficient împotriva viermilor intestinali la oameni.

Analizele fitochimice au identificat în vetrice diferite substanțe, inclusiv flavonoide și acizi fenolici. Printre compușii identificați se numără acidul cafeic, acidul clorogenic, acidul ferulic, rutina, luteolina, kaempferolul și apigenina.

Acești compuși sunt unul dintre motivele pentru care planta a atras atenția cercetătorilor. Extractele de vetrice au prezentat activitate antioxidantă în studii experimentale, iar compoziția plantei este în continuare investigată.

Compoziția uleiului esențial poate însă varia considerabil. Cercetările efectuate asupra diferitelor populații de Tanacetum vulgare au arătat că proporțiile de tujonă, camfor și alte substanțe volatile pot fi foarte diferite de la o plantă la alta.

Întrebuințările tradiționale ale vetricei nu s-au limitat la paraziții intestinali. Planta a fost utilizată în medicina populară pentru diaree și diferite tulburări digestive, fiind descrisă în literatura etnobotanică drept plantă cu proprietăți carminative și antispastice.

De asemenea, vetricei i-au fost atribuite în mod tradițional efecte coleretice, adică de stimulare a secreției de bilă.

Aceste întrebuințări istorice nu trebuie însă confundate cu indicațiile medicale validate prin studii clinice moderne. Faptul că o plantă a fost folosită timp de generații pentru o anumită problemă nu demonstrează automat eficacitatea sau siguranța ei.

Vetricea are un miros aromatic puternic datorat uleiurilor volatile. Din acest motiv, planta a fost utilizată tradițional și pentru îndepărtarea insectelor.

Literatura științifică privind utilizările sale istorice menționează proprietățile repelente și folosirea plantei inclusiv împotriva muștelor și a altor insecte. Unele cercetări au analizat și potențialul antimicrobian al uleiului esențial, însă rezultatele diferă în funcție de compoziția chimică a acestuia.

Una dintre cele mai importante substanțe asociate vetricei este tujona. Concentrația ei poate varia mult între diferitele tipuri de plantă și preparate.

Agenția Europeană pentru Medicamente a evaluat separat riscurile asociate produselor medicinale vegetale care conțin tujonă. În doze mari, această substanță are potențial neurotoxic, iar expunerea excesivă a fost asociată experimental cu tremor și convulsii.

Tocmai această toxicitate face problematică utilizarea vetricei după rețete populare, în special atunci când nu se cunoaște concentrația de tujonă din preparat. Uleiul esențial nu trebuie ingerat ca remediu împotriva paraziților intestinali.

Suspiciunea unei parazitoze intestinale trebuie confirmată medical, deoarece tratamentul depinde de parazitul implicat. Medicamentele antiparazitare au doze și indicații bine stabilite, spre deosebire de preparatele casnice din vetrice.

Vetricea rămâne astfel o plantă interesantă atât prin istoria sa medicinală, cât și prin compușii pe care îi conține. Reputația de „plantă împotriva viermilor” are rădăcini reale în medicina tradițională, iar experimentele de laborator au identificat activitate antiparazitară. Acest lucru nu transformă însă vetricea într-o alternativă demonstrată și lipsită de riscuri la tratamentele antiparazitare moderne.

Sursă foto: Shutterstock

Preluat de la: csid.ro