pixel.png

Oraşul Borsec este gata să-şi întâmpine turiştii în siguranţă. Majoritatea hotelurilor şi pensiunilor au luat măsurile necesare solicitate de către autorităţi, iar spaţiile publice sunt gata să-şi primească oaspeţii. Mai mult, de sâmbăta trecută s-a deschis şi una dintre cele mai mari atracţii ale staţiunii: pista de bob de vară.

Pista de bob de vară este situată în Complexul de schi „Speranţa” din Borsec. Pentru utilizarea acesteia în siguranţă s-au stabilit regulile care trebuie respectate în timpul funcţionării: păstrarea distanţei de 1,5 m, utilizarea de dezinfectant pentru mâini înainte de a intra în săniuş, fiecare bob fiind dezinfectat după fiecare utilizare.

Pista de bob de vară demontabilă a fost construită în 2019, valoarea investiţiei ridicându-se la 5.250.000 lei. Proiectul a presupus construcţia unui sistem de săniuţe de vară demontabil, în locul unde iarna funcţionează pista de schi, având o lungime de aproape 1500 de metri (pistă coborâre 906 m şi pistă urcare 574 m, diferenţă de nivel 125 m). Accesul către vârful pistei se face cu teleschiul existent prevăzut deja pentru pârtia de schi funcţională pe timpul sezonului rece.

O cursă cu săniuţa costă 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii. Informaţii pe larg pot fi găsite pe pagina oficială de Facebook Borsec Bob Borszék.

Cele mai multe dintre unităţile de cazare sunt pregătite

Borsecul, prin localizarea sa geografică şi prin facilităţile oferite, a fost şi este locaţia ideală pentru cei care doresc să-şi petreacă vacanţa la munte, iar anul acesta autorităţile şi localnicii datorită epidemiei de COVID 19 au luat toate măsurile pentru ca turiştii să fie în siguranţă. Dintre cele 33 de locuri de cazare contactate de primăria Borsec 29 sunt deschise turiştilor, 11 putând oferi servicii de masă pe terase, iar restaurantele care funcţionează în localitate pot oferi masă pe terasele proprii.

Izvoare minerale utilizate în tratarea afecţiunilor

Cea mai mare bogăţie a Borsecului sunt numeroasele izvoare de apă minerală. Denumirea de „Regina Apelor minerale” a fost atribuită de împăratul Austriei, Franz Josif.

<!– Harry şi Meghan Markle au făcut-o prima oară în… Scene de romantism şi pasiune–> CITESTE PE EVZ.RO: Harry şi Meghan Markle au făcut-o prima oară în……
<!– BOMBA pensiilor! Anunțul făcut de ministrul Cîțu: Nu avea nicio sursă de finanțare–> CITESTE PE CAPITAL.RO: BOMBA pensiilor! Anunțul făcut de ministrul Cîțu:…

În Borsec există peste 15 izvoare de apă minerală carbogazoasă naturală, având compoziţie chimică apropiată, stabilă în timp şi debite variabile. Dintre acestea sunt 5 izvoare a căror apă se îmbuteliază pentru consum.

Apele izvoarelor sunt foarte bune în afecţiuni ale sistemului circulator, afecţiuni ginecologice, afecţiuni neuritice, diferite boli ale rinichilor, afecţiuni ale sistemului endocrin, diabet şi altele. Se pot face cure interne prin consumul direct a apei minerale, masaje hidroterapeutice, electroterapie, mofete, băi fierbinţi în cadă sau bazine acoperite cu ape minerale carbonate.

Atracţii turistice în Borsec

Alte atracţii turistice cunoscute în zona Borsecului sunt:

  • Şapte Izvoare – aflat la 1550m de centrul staţiunii, denumirea provine de la numărul izvoarelor care alimentează staţiunea cu apă potabilă.
  • Poiana Zânelor şi „cariera de travertin” – acestea formează un ansamblu de obiective învecinate între ele şi constituind un singur peisaj de mare atracţie turistică.
  • Grota Urşilor – un ansamblu de goluri adânci formate prin fenomenul de eroziune naturală a rocilor sub acţiunea apelor de infiltraţie (fenomen carstic).
  • Peştera de Gheaţă – este o adâncitură întunecoasă între două stânci separate tot prin eroziune ca şi Grota Urşilor. Apa se infiltrează aici iar gheaţa se îngroaşă pe timp de iarnă şi se topeşte primăvara târziu.
  • Izvorul Străvechi (Mofeta) – unul dintre cele mai vechi izvoare de cură din staţiune.
  • Izvorul Pierre Curie – este izvorul cu cea mai radioactivă apă minerală din staţiune.
  • Dealul Rotund – este o formaţiune de travertin de 975 m înălţime format de a lungul timpului din depunerile de minereu ale apelor călduţe bicarbonate. Acest travertin a fost exploatat şi folosit la ornamentarea diferitelor clădiri din Bucuresti şi Mirecurea-Ciuc. 
  • Cetatea Bufniţelor – „Izvorul Stravechi” unde acum 150 de ani a fost un mic lac; aici a fost construit primul ştrand, „Poiana Zânelor”. Formaţiunile travertinice de aici se exploatează în scopuri industriale.

Dacă nu ai vizitat până acum Staţiunea Borsec atunci pune-o pe lista obiectivelor tale de vacanţă, iar pentru cei care vor să îmbine relaxarea cu tratarea unor afecţiuni în lista de priorităţi pentru un concediu aici.

Preluat de la: csid.ro