merlin_169998780_4d9e99a8-52b1-44d4-881c-3dba3e96b813-superJumbo.jpg
În întreaga lume, peste 300 de milioane de copii nu merg la școală zilele acestea din cauza pandemiei globale de COVID-19. Alte perturbări fără precedent au loc de asemenea pe toată planeta foarte rapid.

Scara globală și viteza acestei perturbări educaționale sunt lipsite de precedent, a precizat Organizația Națiunilor Unite. Aproximativ 24 de țări, pe trei continente, și-au închis școlile. Doar în Japonia s-au închis 38 000 de școli, scrie Digi 24.

Efectele largi ale pandemiei devin mai clare: virusul s-a răspândit în 70 de țări, a perturbat puternic piețele internaționale, a încetinit creșterea economiei globale și a făcut ca Banca Mondială să își ia angajamentul că va da 12 milioane de dolari împrumuturi pentru a ajuta în lupta împotriva coronavirusului.

Nu este încă clar cât de mult se va amplifica această criză. Recent, o conferință a miniștrilor de finanțe ai țărilor „Grupul celor Șapte” și șefilor de bănci naționale s-a terminat fără ca marile economii ale lumii să găsească o strategie comună. Ei au promis însă să monitorizeze atent situația.

Amintim că pe teritoriul Republicii Moldova au fost închise toate grădinițile și instituțiile de învățământ mediu și superior până pe 23 martie în urma instituirii codului roșu de coronavirus în țară.

În prezent, în lume au fost înregistrate peste 175 000 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus.

Preluat de la: diez.md