env.jpg

Sărbătorile pascale vin de mână cu diverse tradiții și simboluri, inclusiv ouă vopsite, cozonaci și vin roșu. Toate au câte o poveste în spate, dar unele sunt chiar mai vechi decât ne-am putea imagina. Noi am încercat să aflăm care e treaba cu iepurașul de Paște: de unde vine, ce semnifică și cum a ajuns să aducă… ouă.

Pentru început, e important să știi că iepurele nu are vreo legătură directă cu Învierea lui Iisus Hristos și religia ortodoxă. Totul a început cu mult timp înainte de creștinism, pe vremurile în care oamenii sărbătoreau primăvara ca pe un nou început: natura înverzea, zilele deveneau mai lungi, iar viața reîncepea să pulseze. În mijlocul acestei sărbători, iepurele, datorită capacității sale de a se înmulți rapid, și-a câștigat un loc de cinste. A devenit un simbol al fertilității și al vieții.

Ulterior, pe măsură ce creștinismul s-a răspândit în Europa, multe dintre simbolurile păgâne au fost reinterpretate sau integrate în noul cadru religios. Așa s-a întâmplat și cu imaginea iepurelui, care, deși nu este menționat în Biblie, a fost păstrat, în special, ca simbol al vieții – temă centrală și în celebrarea Paștelui.

În ceea ce privește faptul că iepurele aduce ouă, unul dintre cele mai des întâlnite nume în aceste legende este cel al zeiței Eostre (da, de aici și numele englezesc al Paștelui – Easter). Eostre e o divinitate anglo-saxonă a primăverii, care personifica renașterea naturii după iarnă. Se zice că, într-o iarnă geroasă, zeița a găsit o pasăre rănită și, ca să o salveze de la moarte, a transformat-o într-o iepuroaică. Din milă și ca amintire a vieții de dinainte, i-a lăsat darul de a face ouă. De aici a și pornit ideea că iepurele aduce ouă.

Prin secolul al XVII-lea s-a conturat deja o altă idee – că iepurele aduce ouă anume de Paște. Acest lucru s-a întâmplat odată cu apariția legendei lui Osterhase (din limba germană, osterhase se și traduce direct ca „iepuraș de Paște”). Conform legendei, Osterhase este un iepuraș imaginar care aduce ouă colorate copiilor în noaptea de Paște și le ascunde prin grădini sau în case. Copiii trebuie să le găsească dimineața, iar cel care descoperă cele mai multe ouă este considerat norocos pentru anul următor.

De-a lungul timpului, această tradiție a fost împrumutată și transformată în diverse forme de majoritatea țărilor. În Republica Moldova, de exemplu, ea este cunoscută sub denumirea de „Vânătoare a ouălor”.

Pe lângă acestea, este important de menționat faptul că în ultimii ani, companiile din întreaga lume privesc iepurașul de Paște și ouăle pe care se zice că acesta le aduce ca pe o metodă excelentă de a face mai mulți bani. Stocul iepurașilor de pluș și al ouălor colorate de ciocolată din perioada sărbătorilor pascale pare să nu se mai termine.

Preluat de la: diez.md