rosca11.jpg
Dacă am aduna toate teoriile conspiraționiste și le-am amesteca într-un grup de oameni, ar părea o parodie cinematografică cu o notă sub 2.0 pe IMDB. Totuși se pare că niciun regizor nu se apucă de astfel de filme, deoarece lucrurile există în realitate. Grupurile de oameni care cred și amestecă teoriile există și în Moldova. Iar timp de 10 zile, i-am observat, i-am monitorizat și m-au scos din pepeni.

Discuțiile din grup foarte repede oscilează, iar când apare un „Hristos a înviat” înseamnă că urmează un adevăr cutremurător lansat. Deși la început părea amuzant, atâta timp când în grup mai erau prieteni care făceau haz de necaz, ulterior n-am mai putut rezista să nu-i confrunt. Când am fost adăugat în grup, mi-am zis că doar voi monitoriza, fără a interacționa pentru a nu fi exclus, dar când vezi informațiile care sunt luate ca adevăruri, nu poți să te abții. Astfel după 10 zile, membrii grupului mi-au sugerat să-i părăsesc.

De asemenea, mă aștept să apar într-un episod al vlogului anti-5G a lui Iurie Roșca și să fiu numit „analfabet”.

Pentru ce pledează și cred oamenii cu care timp de 10 zile am fost într-un grup de pe Facebook:

#1. Virusul COVID-19 nu există. Astfel nu trebuie de spălat mâinile, de purtat mască. Masca e simbolul robilor;


#2. Virusul e un pretext de a implementa planurile satanei de a însemna cu 666 fiecare persoană (a cipiza).


#3. Responsabil e Bill Gates, Elon Musk, masonii, iluminații, globaliștii sataniști.


#4. Cipizarea se face prin antenele 5G și termometrele din magazine.


#5. Recomandă să ardeți antenele 5G, să nu vă duceți la magazinele unde se ia temperatura, pașapoartele biometrice trebuie puse în cuptorul cu microunde.

#6. Toate tranzacțiile se fac prin cash.


#7. Dacă sunteți în străinătate, reveniți mai repede acasă până vaccinul cu cip nu a devenit obligatoriu.


#8. Spitalele din Moldova sunt goale, și au doar un singur scop: „Să-ți pună diagnosticul COVID-19”.


#9. Răspunsurile la întrebări nu se află în mass-media mainstream, ci pe canale și platforme obscure care spun adevărul.


#10. Dacă te îndoiești, înseamnă că deja ești cipizat.

Cum a apărut grupul

La 12 mai 2020, pe Facebook Messenger apare un grup creat de Iurie Roșca care se numește „Adio, TV! Bine te-am găsit, Doamne!” care pleda pentru unirea oamenilor cu credință în Dumnezeu, împotriva 5G, a vaccinurilor împotriva COVID-19 și a cipizării. Grupul are în jur de 200 de persoane, unele intră, altele sunt băgate la loc. Deși inițial grupul trebuia să servească ca o platformă prin care Iurie Roșca să-și promoveze materialele de pe Flux și video-urile Agorafilia, și care să trimită demersuri oficiale, și poate să reînvie PPCD-ul, după 10 zile și mai multe eforturi de a calma oamenii din grup, nici Iurie Roșca nu a rezistat și a părăsit grupul pe care l-a creat.

Am verificat persoanele cele mai active din grup, care distribuie link-uri și insistă pe informații, și par a profiluri false. De asemenea, cineva dintre ei a menționat că au profil fals pentru a nu putea fi localizat și cipat.

 

Iurie Roșca promovează

Iurie Roșca se enervează

Iurie Roșca părăsește

*Antivaxeri – persoane care refuză să se vaccineze crezând în teorii precum vaccinul ar cauza alte boli.

Voi câte zile ați fi rezistat în grup?

***

Adevărul despre 5G

Puteți citi aici un material foarte elaborat despre 5G și miturile legate de el, de la colegii de la Moldova.org .

5G este a cincea generație a rețelelor de telefonie mobilă transmise prin unde electromagnetice. Zona de servicii a acestei rețele este împărțită în mici regiuni geografice numite celule. Toate dispozitivele wireless 5G dintr-o celulă sunt conectate la internet și la rețeaua telefonică prin intermediul undelor radio printr-o antenă locală din celulă. Principalul avantaj al noilor rețele este că acestea vor avea o bandă de frecvență radio mai mare, oferind viteze de descărcare mai rapide. Astfel, un film se va descărca nu în câteva minute, ci în câteva secunde. De asemenea, noua tehnologie le va permite producătorilor auto să construiască automobile fără pilot, care vor putea fi teleghidate. Datorită creșterii lățimii de bandă, aceste rețele vor putea fi folosite nu doar de telefonia mobilă, dar și ca furnizori generali de servicii de internet pentru laptopuri și computere. Telefoanele 4G actuale nu vor putea utiliza noile rețele, ceea ce va necesita noi dispozitive wireless 5G activate.

Victor Ceban dă asigurări că radiațiile electromagnetice sunt inofensive și nu afectează sănătatea oamenilor. „Oamenii se sperie când aud de cuvântul radiație, pentru că pun totul la grămadă: radiația nucleară, Cernobîl, Roentgenul, undele electromagnetice, lumina etc”, remarcă fizicianul. El spune că, de fapt, radiațiile sunt de două tipuri: ionizante și ne-ionizante. Radiațiile ionizante sunt cele care schimbă structura chimică a celulei. Efectele acesteia sunt întotdeauna dăunătoare corpului, însă, undele electromagnetice nu fac parte din această categorie.

Preluat de la: diez.md