Olesea-Nistor-2.jpg

Ești un antreprenor în devenire sau gestionezi deja o afacere? Dacă răspunsul este „da”, atunci acest material este pentru tine. Olesea Nistor este una dintre beneficiarele programului Tulip Business Incubator, reușind să obțină un grant în valoare de 3 000 de euro pentru dezvoltarea școlii Wild Mind English destinată copiilor. Ea vine cu o serie de recomandări pentru cei interesați de acest proiect și pentru cei care își doresc să primească mentorat din partea experților, astfel încât să-și lanseze sau să contribuie la progresul unei afaceri.

Oportunitatea este destinată tinerilor care vor să se lanseze în lumea afacerilor sau care gestionează deja o afacere pe care își doresc să o dezvolte. În procesul de înregistrare, candidații trebuie să furnizeze câteva acte, printre care o descriere a companiei și o scrisoare de intenție.

Aspectele la care ar trebui să atragi atenția în timp ce redactezi descrierea companiei sunt:
# povestește succint despre afacerea ta sau despre ideea pe care vrei să o implementezi;
# indică beneficiile de care dispune afacerea ta;
# menționează care este scopul exact al afacerii;
# prezintă afacerea sau ideea într-un mod inovator;
# motivează scalabilitatea afacerii tale.

Olesea îți sugerează să ții cont de următoarele criterii pentru redactarea scrisorii de intenție:
# fii sincer(ă);
# descrie cum a apărut ideea afacerii tale;
# motivează plus valoarea afacerii pentru societate;
# explică motivația din spatele ideii și indică de ce te-ai înscris la acest program.

În prima fază a programului sunt selectați 15 tineri care beneficiază gratuit de sesiuni practice de instruire și mentorat. Pentru început, participanții au parte de instruire în următoarele domenii:
# dezvoltarea unui plan de afaceri;
# aplicarea la finanțări preferențiale din partea statului și donatorilor;
# aplicarea pentru a obține un credit bancar în condiții favorabile;
# marketing și e-commerce;
# management financiar.

Tânăra povestește că, pe parcursul acestor instruiri, participanții au primit sfaturi exacte despre elaborarea corectă a unui plan de afaceri și prezentarea acestuia. „Au fost foarte interesante, foarte complexe, cu foarte multe informații utile. În cadrul instruirilor, am vorbit despre situația economică din prezent, despre tipurile de afaceri existente, care sunt sursele de finanțare, chiar am avut o lecție întreagă dedicată acestui subiect.”

În cea de-a doua etapă a programului este organizat un concurs de idei de afaceri în baza căruia sunt selectați cinci câștigători care beneficiază de următoarele facilități:
# un grant nerambursabil în valoare de 3 000 de euro pentru implementarea ideii de business;
# un program de mentorat practic în procesul de atragere a finanțărilor adiționale sub formă de grant, finanțări preferențiale sau credit bancar;
# suport pentru pregătirea planului de afaceri și a documentației necesare pentru obținerea finanțării;
# posibilitatea de a interacționa cu consultanți din domeniul afacerii din Republica Moldova și Țările de Jos;
# oportunitatea stabilirii relațiilor de networking cu alți antreprenori;
# oportunitatea de a face parte din prima comunitate de oameni de afaceri tineri sub auspiciile Ambasadei Țărilor de Jos.

Olesea a reușit să câștige un grant nerambursabil în valoare de 3 000 de euro pentru implementarea ideii de business și mai multe sesiuni de mentorat în procesul de atragere a finanțărilor adiționale. Ea consideră că a reușit să convingă juriul datorită ideii inovatoare și scalării afacerii.

Dacă te-am convins să te înregistrezi la edițiile viitoare ale programului Tulip Business Incubator, Olesea îți recomandă:
# înscrie-te cu o idee inovatoare;
# implementează o idee de afacere care să aibă o scalabilitate înaltă;
# creează o echipă de încredere.

# Programul este destinat persoanelor care au până la 35 de ani.
# Se pot înscrie tinerii antreprenori sau viitorii antreprenori care au intenții de a crea o companie.
# Tinerii trebuie să aibă o idee de afacere fezabilă.
# Viitorii participanți trebuie să aibă motivație de a învăța și de a dezvolta o afacere.

# CV-ul personal;
# o descriere a companiei, în cazul în care aceasta este înregistrată, care va conține următoarele detalii:
— anul fondării;
— principalele genuri de activitate;
— principalii clienți;
# o scrisoare de motivație, de maximum două pagini, care să conțină:
— descrierea succintă a ideii de afacere sau planurile dezvoltării afacerii existente;
— motivația personală de participare la acest program.

De obicei, înregistrările pentru programul Tulip Business Incubator se deschid în luna februarie. Te îndemnăm să urmărești paginile celor de la Expert-Grup și Ambasada Țărilor de Jos la Chișinău pentru a afla primul/prima despre lansarea unei noi ediții.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md