Maria Treben a devenit una dintre cele mai cunoscute promotoare europene ale remediilor tradiționale pe bază de plante. Născută în 1907, în Boemia, și stabilită ulterior în Austria, ea și-a adunat recomandările în volumul Sănătate din farmacia Domnului (Health Through God’s Pharmacy), carte tradusă în numeroase limbi și folosită și astăzi de pasionații de fitoterapie.
Printre problemele pentru care Treben recomanda plante medicinale se numărau tulburările digestive, insomnia și rănile. Unele dintre plantele sale preferate, precum valeriana și gălbenelele, au și astăzi utilizări tradiționale recunoscute de Agenția Europeană pentru Medicamente. Alte recomandări ale autoarei nu sunt însă susținute de dovezi clinice moderne și trebuie privite ca parte a fitoterapiei tradiționale, nu ca înlocuitor al tratamentului medical.
Una dintre plantele pe care Maria Treben le considera utile pentru problemele digestive era mușețelul. În cartea sa îl recomanda pentru crampe și dureri de stomac, balonare, diaree și alte tulburări gastrointestinale.
Treben îl descria drept o plantă cu efect calmant și antispastic și recomanda în special ceaiul de mușețel.
O altă plantă importantă în recomandările sale digestive era obligeana (Acorus calamus). Treben îi dedica un capitol întreg și susținea că rădăcina plantei putea fi folosită în diferite tulburări ale stomacului și intestinelor.
Metoda ei presupunea lăsarea rădăcinii în apă rece peste noapte, încălzirea ușoară a lichidului dimineața și consumarea unor cantități mici înainte și după mese.
Aici este însă necesară o precizare importantă. Obligeana conține compuși precum β-asarona, care au ridicat probleme de siguranță, iar utilizarea ei medicinală este restricționată în unele țări. Recomandările istorice ale Mariei Treben nu trebuie, prin urmare, transformate automat în tratamente pentru acasă.
Pentru indigestie, Treben mai menționa nalba și celebrul Bitter suedez, un amestec de plante amare pe care îl recomanda pentru numeroase probleme. Afirmațiile foarte ample făcute de autoare despre acest preparat nu sunt însă echivalente cu indicații medicale demonstrate.
Pentru persoanele care nu reușeau să doarmă, Maria Treben descria un amestec de plante pe care îl considera un „ceai special contra insomniei”.
Rețeta sa conținea 50 de grame de ciuboțica-cucului, 25 de grame de flori de lavandă, 10 grame de sunătoare, 15 grame de conuri de hamei și 5 grame de rădăcină de valeriană.
Din amestec recomanda o linguriță cu vârf la aproximativ 250 ml de apă fierbinte. Infuzia era consumată înainte de culcare și putea fi îndulcită cu puțină miere.
Dintre ingredientele acestei combinații, valeriana are una dintre cele mai bine documentate utilizări moderne.
Agenția Europeană pentru Medicamente recunoaște preparatele din rădăcină de valeriană pentru ameliorarea tulburărilor de somn și a tensiunii nervoase ușoare. Pentru somn, anumite preparate sunt administrate cu aproximativ 30-60 de minute înainte de culcare.
EMA precizează însă că efectul valerianei se instalează gradual și că planta nu este potrivită ca intervenție imediată pentru tulburările acute de somn.
Sunătoarea din rețeta lui Treben necesită, de asemenea, atenție. Planta poate interacționa cu numeroase medicamente, astfel încât faptul că este un produs natural nu înseamnă automat că poate fi folosit fără riscuri.
Când venea vorba despre răni și probleme ale pielii, una dintre plantele la care Maria Treben revenea constant era gălbeneaua (Calendula officinalis), numită în unele ediții românești ale cărții și filimică.
Treben folosea gălbenelele sub diferite forme, inclusiv ceai, tinctură și mai ales alifie. În carte descria utilizarea unguentului de gălbenele pentru răni, arsuri și diferite leziuni ale pielii.
În cazul acestei plante există și o recunoaștere oficială modernă pentru o parte dintre utilizările tradiționale.
Comitetul pentru medicamente pe bază de plante al Agenției Europene pentru Medicamente a concluzionat, pe baza utilizării îndelungate, că preparatele din flori de gălbenele pot fi folosite pentru inflamații minore ale pielii și ca adjuvant în vindecarea rănilor minore. Sunt utilizate și pentru inflamații ușoare ale gurii sau gâtului.
Este însă o diferență importantă între o tăietură sau o iritație minoră și o rană profundă, infectată, o arsură gravă ori o plagă postoperatorie. Acestea din urmă necesită evaluare medicală și nu ar trebui tratate exclusiv cu preparate din plante.
Popularitatea Mariei Treben se explică și prin simplitatea remediilor sale: plante accesibile, ceaiuri, tincturi și unguente care puteau fi preparate acasă.
Dar fitoterapia modernă privește aceste remedii cu mai multă prudență. „Natural” nu înseamnă automat sigur, iar plantele pot avea contraindicații, reacții adverse și interacțiuni cu medicamentele.
În plus, multe dintre relatările din cărțile Mariei Treben sunt experiențe personale și mărturii primite de la cititori, nu rezultate ale unor studii clinice controlate.
Dintre remediile sale pentru digestie, somn și răni, valeriana și gălbenelele sunt două dintre plantele pentru care anumite utilizări tradiționale sunt recunoscute și în prezent la nivel european. Această recunoaștere nu validează însă automat toate întrebuințările pe care Maria Treben le atribuia plantelor respective.
La aproape o jumătate de secol de la apariția cărții care a făcut-o celebră, diferența esențială este modul în care sunt evaluate plantele medicinale. Tradiția și experiența acumulată de-a lungul generațiilor sunt luate în considerare, dar sunt analizate separat de dovezile obținute prin studii științifice.
Sursă foto: Shutterstock
Preluat de la: csid.ro
