Periodic, Primăria municipiului Chișinău și preturile sectoarelor din capitală publică pe paginile lor de Facebook videoclipuri în care apar copii, adolescenți sau adulți care ar vandaliza bunuri publice. Fără a blura fețele acestora. Cele mai recente două filmulețe de acest fel au fost publicate de Pretura Buiucani la începutul lui august. Timp de o lună, primul videoclip a adunat circa 180 de reacții, 51 de distribuiri și peste 20 de comentarii, iar al doilea – circa 150 de reacții, 32 de distribuiri și 20 de comentarii. În ambele cazuri, majoritatea comentariilor conțin jigniri și mesaje denigratoare îndreptate atât către minorii din imagini, cât și către părinții acestora.
Potrivit Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, în urma expunerii publice a minorilor care ar fi comis fapte antisociale, aceștia ar putea fi supuși violenței din partea adulților sau semenilor. De asemenea, comentariile denigratoare, agresive și stigmatizante le pot afecta grav echilibrul psiho-emoțional.
Astfel, protecția minorilor împotriva unor asemenea situații este prevăzută de Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Articolul 16 al documentului stabilește că niciun copil nu trebuie să fie supus unor ingerințe arbitrare sau ilegale în viața sa personală, familia sa, domiciliul sau corespondența sa și nici unor atacuri ilegale la onoarea și reputația sa. Totodată, copilul are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atacuri.
În același timp, articolul 3, dar și Comentariul General nr. 14 al Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului prevăd că, în orice acțiune care îi vizează pe copii, orice instituție trebuie să acorde prioritate interesului superior al copilului și să îi protejeze demnitatea și onoarea.
Principii similare sunt prevăzute și în legislația națională. Potrivit ombudsmanului, Legea privind drepturile copilului stabilește drept obligatorie respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior și al demnității copilului. În plus, aceasta îi garantează dreptul la apărarea onoarei și demnității.
Pentru a înțelege mai bine situația, dar și ce riscă instituția publică pentru distribuirea videoclipurilor, l-am contactat și pe avocatul Andrei Domenco. Potrivit lui, în primul rând este important de menționat că identificarea nu presupune neapărat ca fața copiilor, în cazul dat, să fie surprinsă clar: „Aceasta poate rezulta și din îmbrăcăminte, constituția fizică, anturaj, locul și ora incidentului sau alte elemente de context, în special pentru părinți, colegi ori persoanele din comunitatea apropiată.”
Astfel, deși pretura poate avea un interes legitim să informeze locuitorii despre deteriorarea bunurilor publice și să transmită înregistrările neprelucrate poliție, acesta nu justifică expunerea publică a unor copii. Iar informarea comunității putea fi realizată cu blurarea persoanelor: „Cu alte cuvinte, filmarea poate constitui un mijloc de probă, dar nu reprezintă o autorizație pentru organizarea unui proces public pe Facebook.”
Totodată, Andrei Domenco specifică faptul că difuzarea informației publice cu impact negativ asupra minorilor și încălcarea legislației privind protecția acestora se sancționează contravențional. Amenda este de 3.000-6.000 de lei pentru persoana cu funcție de răspundere și de 6.000-9.000 de lei pentru persoana juridică. „Aplicarea concretă a art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 30/2013 (n.r. – cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației) necesită totuși stabilirea domeniului său de aplicare, deoarece norma se referă expres la mijloacele de informare în masă, iar o pagină instituțională nu este automat un organ mass-media. Aici deja opiniile pot fi împărțite, dar strict juridic nu consider pagina preturii organ mass-media.”
Există și o particularitate temporală. Videoclipurile au fost publicate când era încă în vigoare Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Pe 23 august a intrat în vigoare Legea nr. 195/2024, adică o variantă actualizată. „Prin urmare, noile amenzi nu pot fi aplicate retroactiv pentru publicarea inițială. Aplicarea lor ar putea fi discutată numai în măsura în care Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal va considera că menținerea videoclipurilor accesibile după 23 august reprezintă o prelucrare continuă și nelegală a datelor minorilor. Există un risc juridic, dar nu poate fi afirmată în acest moment aplicarea certă a unei amenzi.”
Separat, avocatul afirmă că părinții sau reprezentanții legali pot cere încetarea difuzării, ștergerea materialelor și despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de copii. „Comentariile stigmatizante, răspândirea materialelor și eventualele consecințe psihologice pot constitui elemente relevante pentru existența și întinderea prejudiciului, dar acesta și legătura de cauzalitate trebuie demonstrate. Instituția nu răspunde automat pentru fiecare comentariu scris de o terță persoană. Persoanele terțe dacă pot fi identificate atunci se acționează separat cu o acțiune civilă în instanță de judecată.”
În același timp, potrivit avocatului, eventuala răspundere a copiilor pentru deteriorarea bunurilor publice și răspunderea instituției pentru modul în care i-a expus public sunt două probleme juridice distincte, iar „una nu o înlătură pe cealaltă”.
Din perspectiva lui Ștefan Popov, psiholog, psihoterapeut și președinte al Centrului de Cercetări Științifice în Psihologie din Moldova, o asemenea expunere poate fi destul de dificil de gestionat pentru un copil sau adolescent.
„La această vârstă, imaginea de sine încă se formează, iar evaluarea celor din jur are un impact considerabil, cu consecințe pe tot parcursul vieții, afectând în general sănătatea mintală. Criticile, ironiile sau comentariile agresive pot provoca rușine, anxietate, furie, izolare socială, depresie și uneori chiar sentimentul că «toată lumea vorbește despre mine», adică tulburări paranoidale.”
Totodată, specialistul afirmă că dacă imaginea este distribuită de o instituție publică, situația poate fi trăită și mai intens, deoarece acesta simte că nu mai are control asupra modului în care este expus și că nu beneficiază de protecție.
„Un adolescent poate trăi foarte puternic pierderea controlului. Faptul că știe că imaginea lui circulă, că poate fi văzută de colegi, profesori, cunoscuți sau oameni complet străini și că nu mai poate opri comentariile poate genera anxietate, rușine, furie, neputință și tendința de a evita oamenii sau spațiile sociale. Începe să verifice obsesiv comentariile sau să aibă impresia că toți îl privesc prin prisma acelei situații. În cazuri mai intense, experiența poate afecta semnificativ stima de sine și sentimentul de siguranță în relațiile cu ceilalți. Uneori, rușinea și umilința publică pot conduce chiar și la suicid.”
Potrivit psihologului, critica și umilirea publică poate uneori să oprească un comportament pe moment, dar aceasta nu înseamnă că produce și o schimbare reală. „La copii și adolescenți, mai ales când expunerea este mare, reacția poate fi una defensivă: furie, opoziție, retragere, negare sau chiar ostilitate față de cei care au făcut publică situația, pentru că această formă de pedeapsă și justiție publică, este percepută ca mult disproportional faptelor comise.”
Mai mult decât atât, atunci când copilul se simte umilit în fața altora, atenția lui se mută foarte ușor de la propriul comportament la nedreptatea pe care simte că a trăit-o. „În loc ca copilul să se întrebe «ce am făcut greșit și ce pot schimba?», poate ajunge să se întrebe «de ce m-au făcut de rușine?», «de ce m-au expus?» sau «de ce sunt toți împotriva mea?». Adică, accentul se mută pe ceilalți și pe dezvoltarea unui sentiment de răzbunare prin repetarea comportamentului problematic.”
Iar dacă adolescentul ajunge să simtă că este etichetat public drept „problematic”, Ștefan Popov spune că există riscul ca acesta să înceapă să se identifice cu eticheta respectivă și să continue să aibă același comportament problematic.
În cazul în care copilul a fost deja expus public, rolul părinților este, în primul rând, să reducă sentimentul de izolare și să-i transmită că nu trebuie să gestioneze singur situația. Psihologul recomandă ca adulții să evite moralizarea și reproșurile, deoarece copilul poate fi deja rușinat sau speriat. „Mai util este să afle cum trăiește el situația, ce îl afectează cel mai mult și de ce se teme. În același timp, părinții trebuie să-l ajute să separe două lucruri: comportamentul lui, care poate fi discutat și corectat, și valoarea lui ca persoană. Faptul că a greșit sau că a fost implicat într-o situație neplăcută nu înseamnă că merită să fie umilit public.”
Un alt aspect important este ca părinții să-i redea copilului o anumită senzație de control: ce putem face concret, cui putem cere ajutor, cum limităm expunerea, cum reacționăm la comentarii și critici umilitoare. „Copilul are nevoie să simtă că adulții din jurul lui sunt o bază de siguranță, nu încă un tribunal.”
În opinia lui Ștefan Popov, o instituție publică poate vorbi despre fenomenul vandalismului, despre costurile acestuia, reguli și consecințe, însă fără să identifice minorii implicați. „Altfel, există riscul ca prevenția să alunece foarte ușor în spectacol punitiv în mediul online, iar ceea ce se întâmplă în mediul online deja nu mai are nicio legătură cu aspectul educațional, pentru că persoanele care critică sau umilesc pe cineva care a încălcat o regulă socială, de fapt, vor să transmită implicit mesajul: «eu nu sunt ca el», «eu respect regulile». Cu alte cuvinte, condamnarea altuia devine o metodă de autoînălțare.”
În schimb, specialistul afirmă că schimbarea comportamentului poate fi susținută atunci când adolescentul înțelege consecințele concrete ale faptei și este implicat în repararea lor. Acest lucru poate însemna asumarea pagubei, participarea la remedierea acesteia, o discuție despre impactul comportamentului și stabilirea unor consecințe reale. „Cu alte cuvinte, instituția poate să sancționeze comportamentul fără să transforme minorul într-un obiect de expunere publică. Adică să existe consecințe clare, proporționale și previzibile, dar aplicate prin familie, școală, servicii sociale sau alte mecanisme legale, nu prin rușinare online.”
Preluat de la: diez.md
