Cu siguranță activitățile extracurriculare îi ajută pe cei mici să-și dezvolte abilitățile și să descopere ce le place. Totuși, dacă sunt prea multe sau nepotrivite, pot duce la suprasolicitare. Ana Niculăeș, psihologă și psihoterapeută integrativă, cofondatoare respiro.md, ne-a explicat câte activități sunt OK pentru copiii de clasele primare și ce momente trebuie să ia în calcul părinții atunci când le aleg.

Potrivit psihologei Ana Niculăeș, „nu există un număr «corect» universal valabil pentru toți copiii”, ci o potrivire sau lipsa ei. În general, cât de multe activități poate avea un copil depinde de mai mulți factori, inclusiv de temperamentul acestuia, care, de obicei, este cel mai ignorat. „Un copil introvertit sau cu sensibilitate senzorială crescută se epuizează la un program pe care un copil mai extrovertit îl parcurge fără efort”, subliniază specialista.

Contează și calitatea somnului, starea generală de sănătate, volumul real al temelor pentru acasă (nu cel estimat de părinți), resursele familiei (timp, bani, transport) și, nu în ultimul rând, nevoia copilului de rutină stabilă versus nevoia lui de stimulare variată.

Pe lângă factorii enumerați anterior, psihologa menționează că este relevant de luat în considerare și vârsta copilului: „Diferența dintre clasa I și clasa a IV-a e suficient de mare încât să nu vorbim despre copiii de școală primară la general.”

Conform Anei Niculăeș, clasa I este, din punct de vedere psihologic, un an de tranziție, marcat de ceea ce psihologia dezvoltării numește „criza de la șapte ani”. Copilul câștigă o nouă poziție socială – statutul de elev –, iar această schimbare vine, aproape inevitabil, cu o presiune reală legată de performanță, resimțită atât de copil, cât și, indirect, de familie.

„La nivel neurologic, creierul atinge aproape dimensiunea sa adultă în jurul acestei vârste, dar zonele prefrontale, cele responsabile de autocontrol, planificare și reglare emoțională, sunt încă departe de maturizare. Atenția abia acum începe să se consolideze, arată studiile de neuroimagistică asupra dezvoltării creierului la copii.”

Copilul învață simultan rutina școlară, disciplina de a sta în bancă și un volum mare de informații noi, iar sistemul său nervos este, practic, ocupat integral cu adaptarea. Respectiv, activitățile potrivite la această vârstă sunt puține, scurte și necompetitive – jocul, mișcarea, desenul –, iar presiunea de a „reuși” într-o activitate în plus, peste presiunea deja resimțită la școală, este exact ceea ce ar trebui evitat.

„Clasa a II-a aduce o rutină deja asimilată. Controlul motor fin se rafinează vizibil, scrisul de mână devine mai automat, coordonarea ochi-mână se îmbunătățește, iar copilul poate susține atenția pentru o perioadă puțin mai lungă, de aproximativ 25-30 de minute. Vocabularul continuă să se dezvolte rapid, deși înțelegerea limbajului rămâne, la această vârstă, predominant concretă – interpretează încă majoritatea expresiilor literal, nu în sens figurat. La această vârstă copilul poate începe una-două activități constante.”

Clasa a III-a este, potrivit psihologei, vârsta la care apar, de obicei, interesele proprii. Copilul nu mai vrea pur și simplu „o activitate”, ci una anume. Memoria de lucru și abilitatea de planificare se consolidează, gândirea logică aplicată obiectelor concrete este acum pe deplin funcțională, iar capacitatea de concentrare crește la aproximativ 30-40 de minute. Astfel, copilul poate participa, în continuare, la una-două activități pe lângă școală.

„Clasa a IV-a este un an de pregătire pentru gimnaziu: temele cresc, ritmul școlar se intensifică. La nivel cognitiv este perioada în care copilul începe să înțeleagă sensurile duble și metaforele. În același timp, zonele frontale ale creierului devin tot mai active în susținerea logicii, planificării și memoriei. La unii copii, mai ales la fete, pot apărea deja primele semne ale prepubertății. Astfel, este momentul în care echilibrul emoțional contează cel mai mult, nu extinderea programului.”

Potrivit specialistei, atunci când părinții stabilesc programul copilului, este esențial să se uite la întreaga săptămână, nu doar la cât de „liberă” pare o anumită zi. Dacă temele pentru o zi anume sunt consistente, acea zi nu ar trebui să mai găzduiască și o activitate.

„E important și un interval de decompresie de cel puțin 30-40 de minute între ieșirea din școală și începerea unei activități. Copilul are nevoie să «iasă» din modul de concentrare școlară înainte de a intra în altul. Astfel, la clasele primare o singură activitate pe zi este, în general, limita rezonabilă.”

În plus, psihologa menționează că părinții nu ar trebui să uite de faptul că timpul liber contează mult în programul zilnic al unui copil de clasele primare. „Timpul de joacă liberă este esențial pentru dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială. Am regăsit acest lucru și în propria cercetare din perioada studiilor de doctorat, dedicată managementului stresului la copiii de vârstă școlară mică. Unul dintre cei mai frecvenți factori de stres raportați chiar de copii a fost, în cuvintele lor, «nu am timp să mă joc».”

Astfel, recomandarea e ca un copil să aibă cel puțin una-două ore de timp liber, nestructurat, pe zi și să doarmă suficient: „Ca reper orientativ, copiii de șase-12 ani au nevoie de nouă-12 ore de somn pe noapte.”

În aceeași ordine de idei, psihologa afirmă că este absolut OK și ca un copil să nu aibă nicio activitate extrașcolară, întrucât joaca liberă – cea în care copilul decide singur regulile, ritmul și scopul – este la fel de importantă pentru dezvoltare. Așa, cel mic exersează exact ceea ce activitățile structurate nu pot oferi: autoreglarea, negocierea cu ceilalți copii și toleranța la frustrare, fără intervenția constantă a unui adult. „Presiunea de a înscrie copilul «la ceva» vine, de multe ori, din anxietatea părintelui de a nu rămâne în urma altor familii, și nu dintr-o nevoie reală a copilului”, subliniază Ana Niculăeș.

Totuși, dacă părinții vor ca cel mic să practice o activitate extrașcolară, specialista subliniază că cel mai bun punct de pornire în alegerea acesteia este interesul copilului. Părinții pot observa ce alege copilul să facă atunci când nu i se spune ceva anume: dacă desenează, dansează, construiește, cântă, aleargă, se joacă cu mingea sau este curios despre o anumită limbă ori activitate. „Motivația care vine din interiorul copilului și nu din dorința de a mulțumi părintele este cea care prezice dacă activitatea va aduce beneficii emoționale reale și dacă va rezista în timp. O activitate impusă, chiar utilă «pe hârtie», se transformă frecvent într-o sursă constantă de conflict la fiecare plecare de acasă, iar copilul asociază, în timp, activitatea respectivă și uneori chiar învățarea în general cu o povară.”

În cazul în care alegerea pare, oricum, dificilă, potrivit psihologei există și anumite activități considerate mai potrivite pentru copiii din clasele primare – cele bazate pe mișcare și joc, precum înotul, dansul, artele marțiale, artele plastice și muzica, atât timp cât accentul este pus pe proces, nu pe competiție. „Specializarea intensă și competiția de nivel înalt sunt, de regulă, premature în clasele primare și pot transforma o activitate plăcută într-o sursă de presiune.”

Ana Niculăeș menționează că înainte de a înscrie copilul la o activitate părinții ar trebui să-și pună următoarele întrebări:
# „Această activitate este alegerea copilului meu sau alegerea mea pentru el?”;
# „Îi mai rămâne, după acest program, timp pentru odihnă și joacă liberă?”;
# „Cum se corelează ziua activității cu volumul de teme și oboseala din timpul săptămânii?”;
# „Ce cost de timp, bani și logistică implică pentru toată familia, nu doar pentru copil?”;
# „Putem începe cu o perioadă de probă, înainte de un angajament pe termen lung?”;
# „Ce se întâmplă în familia noastră dacă la un moment dat copilul vrea să renunțe?”.

Iar dacă al tău copil practică deja mai multe activități, merită să fii atent(ă) la semnele care pot indica faptul că programul a devenit prea încărcat. Oboseala persistentă, iritabilitatea sau plânsul înaintea unei activități care înainte îi plăcea pot fi primele indicii. Și somatizările – dureri de burtă sau de cap fără o cauză medicală – pot apărea ca răspuns la stres. La acestea se pot adăuga scăderea randamentului școlar, pierderea interesului pentru joaca liberă și un somn mai agitat sau insuficient. Potrivit psihologei, aceste semne apar, de obicei, treptat, iar dacă le observi, ar putea fi nevoie de o pauză, de reducerea frecvenței sau de o discuție cu copilul despre ceea ce își dorește.

Preluat de la: diez.md