bostaniada.jpg

Toamna aceasta țara noastră va găzdui mai multe evenimente culturale. Printre ele se numără și opt festivaluri. Așadar, dacă te regăsești printre cei/cele care doresc să se apropie de tradițiile locale și de artă în general, acest articol e pentru tine. Notează-ți în agendă festivalul pe care nu ai vrea să-l ratezi.

Festivalul Vinului de Autor revine cu cea de-a IV-a ediție, care, pentru prima dată, se va desfășura pe parcursul a trei zile. Vizitatorii vor putea descoperi vinuri de autor și vor avea ocazia să participe la degustări, masterclassuri și experiențe interactive alături de vinificatori.

Cu un bilet de 400 de lei. Participanții vor primi paharul oficial „Vin de Autor”, până la opt degustări de vin și acces la diferite experiențe și oferte exclusive din cadrul festivalului.

Când? 4-6 septembrie
Unde? Muzeul Național de Istorie a Moldovei, municipiul Chișinău

Aici găsești mai multe detalii.

În cadrul Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, timp de mai bine de o lună, publicul va putea urmări 11 spectacole și concerte, cu participarea a peste 30 de artiști din 12 țări.

Pe scenă vor fi prezentate opere precum Lucia di Lammermoor, „Otello”, La Traviata, Madama Butterfly, „Carmen” și „Nunta lui Figaro”, dar și spectacole de balet, printre care „Lacul lebedelor”, „Spartacus” și „Cipollino”. Programul include și concertul „Opera fără cortină”, iar festivalul se va încheia cu Concertul de Gală.

Când? 6 septembrie – 11 octombrie
Unde? Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, municipiul Chișinău

Aici găsești mai multe detalii.

Oktoberfest la Keller Holz promite o zi plină de bere artizanală, muzică, dans, mâncare stradală și distracție pentru întreaga familie. Vizitatorii vor putea să participe la tururi ale berăriei și alte activități interactive.

Pe scenă vor urca DoReDos, Zdob și Zdub, Satoshi și Lupii lui Calancea.

Când? 19 septembrie
Unde? Keller Holz, satul Budești, municipiul Chișinău

Aici găsești mai multe detalii.

Etno Fest Taraclia a ajuns la o ediție aniversară, a 25-a. Aceasta va fi dedicată tradițiilor și diversității etnice, iar vizitatorii vor putea descoperi cultura bulgarilor, găgăuzilor, ucrainenilor și românilor prin muzică, dansuri, gastronomie și meșteșuguri.

Programul festivalului va include concerte și dansuri, un târg de meșteșuguri, prezentări gastronomice, o expoziție de artă și gospodării tradiționale din peste 15 sate din regiune. În plus, la eveniment vor participa și invitați speciali din Bulgaria, Ucraina și România.

Când? 19 septembrie
Unde? Orașul Taraclia

Aici găsești mai multe detalii.

Cea de-a doua ediție a primului festival de video mapping din Moldova, :ACT Festival, promite o experiență vizuală construită în jurul temei „Cultura comună”. Fațada Castel Mimi va deveni din nou o scenă pentru artă, cultură și tehnologie, iar programul va include și o lucrare realizată de elevii Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”.

Totodată, în cadrul festivalului va avea loc și Concursul Internațional de Video Mapping. Lucrările vor fi jurizate de experți locali și internaționali, iar vizitatorii își vor putea alege lucrarea preferată pentru Premiul Publicului.

Când? 26 septembrie
Unde? Castel Mimi Wine Resort, satul Bulboaca, raionul Anenii Noi

Aici găsești mai multe detalii.

Festivalul Etno-Gastronomic Bostaniada înseamnă două zile dedicate tradițiilor moldovenești, gastronomiei locale și roadelor toamnei.

Programul festivalului va include muzică populară și ușoară, dansuri tradiționale și parade ale portului popular. De asemenea, în ambele zile vor fi prezenți meșteri populari și producători autohtoni, iar oaspeții vor putea gusta plăcinte cu bostan, sucuri de casă și alte bucate tradiționale.

Când? 26-27 septembrie
Unde? Agropensiunea Bostaniada, satul Bălăbănești, raionul Criuleni

Aici găsești mai multe detalii.

La Festivalul Național al Mărului vizitatorii vor putea descoperi soiuri de mere și produse locale, vor avea ocazia de a admira tehnică agricolă și de a participa la diferite ateliere tematice.

Programul va include concursurile „Cel mai gustos măr” și „Cea mai bună prezentare”, expoziții de tehnică agricolă, ateliere, jocuri pentru copii și momente artistice susținute de ansambluri folclorice din regiune.

Când? 29 septembrie
Unde? Cetatea Soroca, orașul Soroca

Aici găsești mai multe detalii.

Tradițional, Festivalul Vinului se va desfășura la mai multe crame din țară. Pentru a verifica dacă vinăria ta favorită organizează evenimentul, vizitează pagina sa de Facebook.

Când? 3-4 octombrie

Cunoști și alte festivaluri, inclusiv mai mici, care vor avea loc toamna aceasta în Moldova? Scrie-ne în comentarii.

Preluat de la: diez.md