Ai auzit că tații tind să fie mai blânzi cu fiicele, iar cu fiii, dimpotrivă, mai stricți? Oare chiar așa stau lucrurile sau este doar un stereotip răspândit? Colegele noastre de la ru.diez au vrut să afle ce este adevărat și ce ține de mit, așa că au discutat cu Olga Zolotco, psihologă și consultantă.
Olga Zolotco este magistră în psihologie și specialistă în domeniul relațiilor de cuplu și de familie.
Psihologa lămurește că relația pe care mama și tatăl o formează cu copilul său este influențată de propriile experiențe, obiceiuri emoționale și norme sociale. De obicei, părinții își iubesc copiii la fel de profund, însă își exprimă iubirea în moduri diferite.
Unul dintre părinți își poate manifesta mai des grija prin apropiere fizică și conversații, iar celălalt – prin sfaturi, susținere sau asigurarea nevoilor materiale. Pentru copil aceste diferențe nu înseamnă un indicator al unei iubiri „mai mari” sau „mai mici”, ci o diversitate a experienței de atașament. Important este ca ambii părinți să fie prezenți emoțional în viața copilului și să îi ofere stabilitate.
Olga Zolotco, psihologă
Apropo, despre cât de mult diferă dragostea maternă pentru băieți și pentru fete am explicat în acest material.
Un astfel de comportament poate exista, într-adevăr, însă este important să facem diferența dintre realitatea psihologică și stereotipurile despre relația dintre tați și fiice. Este mai ușor să punem unei persoane o etichetă decât să încercăm să înțelegem de unde vine un anumit comportament și ce se află în spatele lui.
Totodată, tendința taților de a fi mai blânzi cu fiicele este destul de răspândită. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că unii tați își percep fiicele ca fiind mai vulnerabile și manifestă față de ele mai multă grijă și empatie. De aici poate apărea și dorința instinctivă de a le proteja.
Specialista explică faptul că un rol important îl joacă și stereotipurile de gen. Expresia „fata lui tata” descrie mai degrabă modul în care este perceput acest tip de relație, iar în unele cazuri poate fi asociată cu infantilismul, dependența sau comportamentul capricios. În spatele acestor manifestări se poate afla însă o dinamică familială complexă și, nu de puține ori, dureroasă.
Printre problemele care pot apărea cel mai frecvent la vârsta adultă se numără dependența de opinia părintelui, infantilismul și lipsa de autonomie în viața de zi cu zi, idealizarea părintelui („nimeni nu va putea fi la fel de perfect ca tata”), dificultățile în relațiile cu partenerii și neasumarea responsabilității.
Olga Zolotco, psihologă
Și în acest caz stereotipurile de gen pot influența comportamentul tatălui. Acestea transmit ideea că anumite emoții și comportamente sunt mai potrivite pentru băieți decât pentru fete. Un exemplu este expresia «băieții nu plâng», care îi poate face pe tați să descurajeze exprimarea emoțiilor de către fii.
În plus, unii tați încearcă să-și pregătească fiii pentru ceea ce consideră că presupune rolul de «bărbat»: să fie puternici, să reziste în situații dificile și să facă față competiției.”
Un astfel de comportament este alimentat de normele culturale, convingerile religioase și experiențele personale ale taților.
Olga Zolotco, psihologă
Potrivit specialistei, pe măsură ce fiul sau fiica devine adult(ă), relația cu tatăl se poate schimba. Atunci când copilul se dezvoltă într-un mod sănătos, relația poate deveni mai echilibrată, bazată pe respect reciproc, sprijin și interes față de viața copilului devenit adult.
Dacă tatăl a fost distant din punct de vedere emoțional, relația poate rămâne superficială sau poate deveni una mai degrabă distantă. În schimb, dacă tatăl a fost excesiv de protector, copilul poate ajunge să se îndepărteze de el.
Olga Zolotco precizează că, în mod inconștient, fiica poate ajunge să caute un partener care îi amintește de tatăl ei sau, dimpotrivă, unul foarte diferit de acesta. În primul caz ea poate repeta modelul de relație pe care l-a cunoscut în familie, iar în al doilea poate încerca să compenseze experiențele negative din relația cu tatăl.
Fiul, la rândul său, își poate forma propriul comportament observându-l pe tatăl său. El poate prelua modul în care acesta comunică, gestionează conflictele și își exprimă emoțiile, dar și felul în care se comportă în rolul de părinte. Aceste modele pot influența ulterior relațiile de cuplu și modul în care își va construi propria familie.
Preluat de la: diez.md