Dog-invades-Turkish-football-match.jpg
Un câine comunitar a făcut spectacol duminică pe un stadion din Turcia și chiar a fost lăudat pentru felul în care s-a descurcat cu mingea de un comentator TV, după ce a fugit pe teren și a întrerupt un meci de fotbal.

Cu suporterii și agenții de securitate privind de pe marginea terenului, pe un stadion din Istanbul, jucătorii și arbitrul s-au străduit să reintre în posesie, dar câinele s-a dovedit a fi foarte abil, scrie digi24.ro, citând Reuters.

La un moment dat, jucătorii au aruncat mingea de pe teren, gândindu-se că așa vor rezolva problema, însă cățelul s-a dus repede, a recuperat-o și s-a întors cu ea pe teren chiar în momentul în care jocul se reluase.

Zeki Yildirim, mijlocaș în echipa locală Fatih Karagumruk Spor, a scos într-un final câinele de pe teren.

În partida respectivă, Fatih Karagumruk Spor a câștigat cu 2-1 în fața oaspeților de la Giresunspor, în prima ligă a Turciei.

Preluat de la: diez.md