BeFunky-collage-2.jpg
La briefingul de astăzi, Igor Dodon a enumerat 10 lucruri negative pe care Maia Sandu le-ar face odată ce va deveni președintă. La sfârșit de discurs, acesta a adăugat: „Nu schimbați porumbelul din mână pe coțofana de pe card”. Echipa #diez a făcut o analiză a simbolurilor acestor păsări și vă prezintă mai jos ce ele semnifică.


Ce semnifică porumbelul?

Porumbelul este întâlnit în imagini biblice, în foarte multe picturi, încorporat în diferite structuri arhitecturale. Porumbelul a devenit în timp un simbol acceptat şi recunoscut pretutindeni. Ceea ce simbolizează porumbelul astăzi a fost influenţat de epocile şi de gradul de civilizaţie a popoarelor care au dat altă semnificaţie acestuia decât aceea de simplă pasăre.

Semnificaţia din religie

În creştinism, precum şi în alte culturi, porumbelul simbolizează pacea, dar are şi alte interpretări. Potrivit tradiţiei slave, sufletul se transformă într-o turturea la moarte, iar în multe alte religii, incluzând hinduismul, porumbelul este reprezentantul sufletului. Duhul Sfânt al creştinismului este uneori întruchipat într-un porumbel, asemeni apostolilor. În islamism, porumbelul este considerat un protector al lui Mahomed.

Semnificaţia din Antichitate

În mitologia greco-romană, porumbelul era sacru pentru Atena, semnificând reînnoirea vieţii. Pentru Afrodita, pasărea reprezenta un simbol al dragostei. Egiptenii antici îl considerau reprezentativ pentru inocenţă şi se credea că stă în Copacul Vieţii, în timp ce în China antică semnifica longevitate. Mitologia japoneză asociază porumbelul cu zeul războiului Hachiman. În trecut, porumbelul era singura pasăre pe care evreii o acceptau ca jertfă pentru purificarea mamei după naşterea odraslei. În trecut, atributele antice ale zeiţelor fertilităţii ca Ishtar şi Astarte, astăzi porumbeii, un cuplu de turturele, întruchipează dragostea.

Ce semnifică coțofana?

Semnificația coțofenei în Occident

Coțofana neagră și albă a fost suspectată în Occident ca prevestește ghinionul și moartea.

Indienii din câmpiile nord-americane asociau coțofenele cu războiul sau cu moartea, din cauza obiceiurilor acestor păsări de a se hrăni cu hoituri și care erau adesea văzute pe câmpurile de luptă. Indienii foloseau în mod regulat penele și rămășițele coțofenelor ca ornamente. Simbolismul legat de coțofene și gaițe este, în general, totuși diferit de cel atribuit ciorilor și corbilor.

Semnificația coțofenei în Orient

În Orient, simbolul negativ al coțofenei este opus, iar în China ea este simbolul Pasării bucuriei. Asocierea profetică este împărtășită oricum in Orient, unde ea este aducătoare de noroc, iar cântecul ei prezice vești bune și musafiri.

În Portugalia, coțofenele sunt asociate cu oamenii care vorbesc prea mult. Se spune că regele portughez Ioan I al Portugaliei a poruncit oamenilor săi să picteze coțofenele pe tot tavanul unei încăperi de la Palatul din Sintra, pentru a preveni pe cei de la curte să nu bârfească; această cameră poate fi văzută în zilele noastre în excursiile turistice în acest palat și este cunoscută sub numele de „Camera coțofenelor”.

Alte semnificații

În fabulele lui La Fontaine (Vulturul și coțofana etc.), coțofana simboliza o ființă frumoasă, dar rea de gură pentru a ilustra faptul că o înfățișare frumoasă poate indica o lipsă de inteligență sau a altor calități atrăgătoare. De asemenea, ele sunt asociate cu oameni care vorbesc prea mult, și atât ele, cât și coțofenele sunt asociate cu hoția, probabil datorită obiceiurilor lor de a fura ouăle și puii din cuib.

Creștinii medievali credeau că coțofana semnifică răul, persecuția sau moartea prematură. E descrisă în scene de Crăciun și-l poate personifica pe Satana, simbolizând vanitate si maniere desfrânate.

Semnificația coțofenei în spațiul românesc

În popor coțofana sau țarca este foarte cunoscută și multe credințe și fraze sunt legate de ea. Când sare din par în par, prin fața casei, vestește oaspeți, iar iarna, când se strâng multe la un loc și fac gălăgie, prevestesc viscol.

Coțofana este un epitet pentru o femeie rea și guralivă.

Mai jos vedeți ce a declarat Igor Dodon.

Preluat de la: diez.md