maxresdefault.jpg
Situațiile pe alocuri jenante și haioase continuă din mediul online, întrucât pandemia nu s-a terminat, iar o mulțime de evenimente și întâlniri încă se fac în format virtual. De data aceasta, a devenit viral un videoclip ce conține o secvență a unei ședințe de judecată care se desfășura pe platforma Zoom.

Totul s-a întâmplat marți, când judecătorul Roy Ferguson a deschis ședința de judecată a tribunalului districtual din Texas. Pe ecran au apărut doi avocați și o pisică. Pisica cu ochi albaștri din colțul drept al ecranului era de fapt avocatul Rod Ponton, care avea activat un filtru, transmite Associated Press.

„Domnule Ponton, cred că ați activat un filtru în setările video”, i s-a adresa judecătorul.

„Eu sunt online și nu sunt o pisică”, i-a răspuns Ponton.

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu faimos ca avocat excelent. Acum sunt cunoscut pentru că am participat la ședințele de judecată sub forma unei pisici”, a declarat Ponton pentru Associated Press.

Potrivit judecătorului Ferguson, filtrul de pe computerul lui Ponton a fost pornit de fiul său, iar avocatul a uitat pur și simplu să îl oprească. De asemenea, el a scris pe Twitter că astfel de momente amuzante sunt un „produs secundar” al activității avocaților care lucrează pentru a se asigura că sistemul de justiție continuă să funcționeze și în aceste momente dificile.

 

Preluat de la: diez.md