YXNoPTg0MjFjNDE0YzMzNzNjOWYyOThmNjJmNDEyNWRiNTIw-scaled.jpeg
Capitala Chinei s-a trezit învăluită într-un strat dens de praf, cu un conţinut ridicat de particule periculoase. O furtună de nisip a lovit Beijingul, fiind purtată de curenţi de aer din Mongolia şi nord-vestul Chinei.

Furtuna de nisip, care a învăluit Beijingul pentru a doua oară în mai puțin de două săptămâni, a împins nivelurile de poluare peste limitele considerate periculoase și a făcut ca cerul să devină galben iar soarele să se reducă la un punct albastru, scrie South China Morning Post, citat de Digi24.

Pe platforma chineză de socializare Weibo, oamenii au postat numeroase imagini cu „soarele albastru”, iluzia optică fiind un efect al modului în care este difuzată lumina soarelui în particulele de nisip și de apă.

Furtuna de nisip a fost cauzată de vânturile puternice care transportau praf din Mongolia, afectată de secetă și din alte părți din nord-vestul Chinei.

Wang Ji, directorul Centrului de Meteorologie din Beijing, a spus că este un fenomen rar să fi avut două furtuni mari de nisip în mai puțin de două săptămâni. Anul trecut, capitala Chinei a înregistrat doar o singură furtună de nisip.

Centrul Național de Meteorologie a transmis că furtuna de nisip care a lovit nordul țării la începutul lunii a fost cea mai gravă din ultimul deceniu, 12 provincii fiind acoperite cu nisip galben și praf.

Vizibilitatea în oraş a scăzut semnificativ, ultimele etaje ale unor zgârie-nori rămânând ascunse în stratul dens, în timp ce pietonii erau nevoiţi să-şi acopere ochii în momentul în care rafale de nisip măturau străzile.

Preluat de la: diez.md