nicolae-ceausescu-dacia-1100-fototeca-online-a-comunismului-roma.jpg
Dacia 1 100 a fost primul autoturism românesc care a ieşit pe poarta uzinei de la Mioveni (pe atunci Colibaşi), din judeţul Argeş.

Pe 20 august 1968, pe poarta fabricii de la Mioveni ieşea Dacia 1 100, un derivat al Renault 8, fabricat sub licenţa francezilor de la Renault. Fabrica de la Colibaşi a fost construită într-un interval de un an și jumătate, începând cu 1966. Prima Dacie 1 100 a fost fabricată în mai puţin de trei luni, construcția începând imediat după  vizita istorică în România a preşedintelui francez Charles de Gaulle, din 14–18 mai 1968, scrie descoperă.ro.

Aşa cum era de aşteptat, primul automobil românesc i-a fost făcut cadou tovarăşului Nicolae Ceauşescu, care a declarat-o „perfectă pentru idioţi”.

Ceauşescu a primit cheile autoturismului numărul 1, care avea aplicată o plachetă din bronz pe care scria: „Primul autoturism de serie fabricat în RSR. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii constructori de maşini vă aduc dumneavoastră, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, prinosul de recunoştinţă pentru iniţierea producţiei de autoturisme în România şi pentru grija permanentă ce o purtaţi dezvoltării industriei noastre socialiste”.

/ Credit foto: Fototeca online a comunismului românesc, cota 169/1968

Deşi nu ştia să conducă, Nicolae Ceauşescu, s-a urcat la volanul primului autoturism Dacia 1 100 (20 august 1968) 

Renunţarea la „luxurile inutile”

Dacia 1 100 avea un preţ destul de scump pentru românii din vremea aceea, costa circa 55 000 de lei românești (RON).

Aceasta a fost de fapt a doua versiune a autoturismului, după ce inginerii în construcţia auto au trebuit să renunţe la prima. Potrivit unei mărturii a lui Ion Mihai Pacepa, fostul şef al spionajului extern, în momentul în care a văzut-o, Nicolae Ceauşescu a afirmat  că este „prea luxoasă pentru idioţi”. A cerut eliminarea „luxurilor inutile”, mai exact radioul, oglinda retrovizoare din dreapta şi încalzirea pentru pasagerii din spate.

Specificaţii tehnice Dacia 1 100

# berlină cu tracţiune pe spate;
# motorul, amplasat tot în spate, avea o capacitate clindrică de 1.108 cmc;
# putere: 46 CP;
# viteza maximă: 135 km/h.

În cei patru ani în care s-a produs, din 1968 şi până în 1972, la Mioveni au fost fabricate peste 37 500 de automobile Dacia 1 100. A fost înlocuită de mai cunoscuta Dacie 1 300, un model sub licenţa R12, al cărei preţ era similar cu al unui apartament cu două camere în capitala României: 70 000 de lei românești (RON).

Vezi mai jos imagini video cum arăta prima Dacia 1 100.

Preluat de la: diez.md