cycling1.jpg
Un site autohton, creat pentru iubitorii de ciclism, oferă informații utile precum trasee „ciclism-friendly”, reguli de circulație, sfaturi în legătură cu exhipamentul necesar și altele. Toate aceste lucruri sunt prezentate într-un mod interactiv, fiind puse în aplicare animații, jocuri și hărți.

Site-ul ciclismulurban.com are ca scop să ofere toate informațiile necesare despre viața cu bicicleta în Chișinău și Moldova și să contribuie la însușirea mai simplă și interesantă a regulilor de circulație pentru cicliști.

„Vrem ca orașul nostru să fie confortabil și sigur pentru bicicliști. Prin urmare, am decis să începem cu noi înșine”, scriu fondatorii proiectului pe site. Astfel, echipa formată din jurnaliști, artiști, profesori, traducători, programatori, ingineri, dar toți împreună, cicliști amatori, au început să acționeze pentru ca această aspirație să devină realitate.

Printre rubricile de pe site se enumeră:

# rubrica „Ciclo Zeu”, un proiect de desene animate intitulat „Ciclo Zeu: Cu bicicleta în siguranță”, dedicat regulilor de circulație pentru bicicliști. Mai exact, este vorba despre o serie de desene animate despre ce ar trebui să aibă o bicicletă, de ce haine și echipamente are nevoie un biciclist sau un utilizator al unui alt mijloc de transport alternativ pentru o plimbare confortabilă și sigură, cum să se comporte pe șosele și ce trebuie să facă pentru a circula în siguranță pe tot parcursul călătoriei.

# rubrica „Game”, care abordează aceleași subiecte, doar că sub formă de joc, accesibil pe orice dispozitiv.

# rubrica „VeloNews”, care oferă informații, articole, anunnțuri și ghiduri utile despre ciclism, atât din Moldova, cât și din întreaga lume.

# rubrica „The Map”, prezintă informații în legătură cu traseele prielnice pentru ciclism, de pe teritoriul Republicii Moldova. În prezent, acest compartiment este încă în procesul de a fi finalizat.

Site-ul este disponibil atât în limba română, cât și îm limba rusă, astfel poate fi accesat de iubitorii de ciclism din Moldova, fără să existe bariere lingvistice.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului Eastern Partnership Civil Society Facility, iar pentru a-l susține, puteți accesa aici.

Preluat de la: diez.md