ZTY2ZmYwZDhhNjNmZWUyMzUxMDhmNDllZA.thumb_.jpg
Astăzi, 18 februarie, la ora 21.15, va avea loc aterizarea unui mic elicopter pe suprafața marțiană. Misiunea americană de explorare marțiană va lansa și roverul Perseverance la suprafață, care la rândul lui va aduna mostre de sol și va încerca să producă oxigen din dioxid de carbon.

Toate acestea se alătură celorlalte două misiuni interplanetare lansate în iulie 2020 de către China și Emiratele Arabe Unite pentru a pregăti în cele din urmă sosirea oamenilor pe a patra planetă de la Soare.

Deși este numit elicopter, în aparență este mai aproape de mini-dronele văzute mai des în ultimii ani.

Cu o greutate de doar 1,8 kilograme, palele sale sunt mai mari și se rotesc de aproape cinci ori mai repede – 2 400 de rotații pe minut – decât ar trebui să o facă pentru a se ridica de pe Pământ.

Scopul misiunii

NASA a descris misiunea Ingeniuty ca o „demonstrație de tehnologie”: un proiect care caută să testeze o nouă capabilitate împreună cu misiunea astrobiologică a Perseverance.

Dacă va avea succes, va „deschide pur și simplu o nouă dimensiune a explorării pe Marte”, a spus Bob Balaram, inginerul șef al lui Ingeniuty.

Viitoarele modele ar putea oferi puncte de observație mai bune, nevăzute de actualele sonde care orbitează sau de către roverele ce se mișcă încet pe sol, permițând elicopterelor să depisteze terenul favorabil roboților de teren sau oamenilor.

Acestea ar putea ajuta chiar la transportul încărcăturii ușoare de la o locație la alta – precum mostrele de rocă și sol pe care le va colecta Perseverance în următoarea fază a misiunii Marte 2020.

Preluat de la: diez.md