6666.jpg
Fotograful japonez subacvatic Ryo Minemizu și-a dedicat cariera de 20 de ani surprinderii unui dintre cele mai mici organisme din mare – planctonul microscopic.

Bărbatul petrece de la două până la opt ore sub apă în fiecare zi, unde fotografiează aceste mici organisme. Deoarece măsoară de obicei între 2 mm și 40 de mm, Minemizu a trebuit să dezvolte tehnici speciale pentru a-și realiza fotografiile. Prin încercări și erori, Minemizu a dezvoltat Black Water Dive, o scufundare de noapte cu iluminare subacvatică pentru a scoate la iveală frumusețea planctonilor microscopici, relatează MyModernMet.

„Planctonul este o creatură interesantă și frumoasă. Ele arată cât de prețioasă este viața prin existența lor minusculă. Am vrut ca alți oameni să-i vadă așa cum sunt ei în mare, asta a fost motivația mea pentru a începe să fac fotografii planctonilor sub apă, ceea ce este o provocare. Majoritatea planctonilor sunt foarte de mici și mișcările lor sunt greu de prezis. Mi-am dedicat ultimii 20 de ani prezentării  figurilor mici ale lor, culorilor și texturilor, pentru a surprinde frumusețea lor vie”, a scris fotograful.

MyModernMet

 

Preluat de la: diez.md