vama-920x518-1.jpg
Astăzi, 23 martie, ambasada Republicii Moldova în Ucraina a anunțat condițiile în care cetățenii R. Moldova pot călători în țara vecină.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 230 din 22 martie 2021, cetățenii străini pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, prezentând obligatoriu la punctul de trecere polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, precum și a rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 72 de ore înainte de trecerea frontierei de stat și emis în limba rusă sau engleză. Testul nu este necesar pentru copiii cu vârsta până la 12 ani.

În absența unui test și/sau a unei polițe de asigurare, trecerea frontierei de stat pentru intrare sau tranzit va fi refuzată.

Persoană care dispune de un certificat de anticorpi împotriva COVID-19 sau de un certificat de vaccinare nu este scutită de necesitatea de a avea rezultatele testării COVID-19 prin PCR înainte de trecerea frontierei de stat.

Notă: polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.

Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 de ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul), a poliței de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina, precum și a rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 72 de ore înainte de trecerea frontierei de stat și emis în limba rusă sau engleză.

În cazul apariției unor situații problematice puteți să apelați serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la tel. +380-44-521-22-79 sau email [email protected] În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei: + 38 068 384 2016.

Preluat de la: diez.md