image.jpg
Telecabinele şi gondolele de la staţiunile de schi din România ar putea activa cu capacitate redusă în acest an, inclusiv să fie ventilate corespunzător prin deschiderea geamurilor și să fie dezinfectate periodic. Comisia de Turism Intern şi Incoming a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România a purtat mai multe discuţii cu reprezentanţii primăriilor staţiunilor montane cu privire la stadiul elaborării unui plan de măsuri de siguranţă sanitară a turiştilor în staţiunile de schi din România, în contextul pandemiei de COVID-19, scrie AGERPRES.

Astfel, se propune ca la instalaţiile de cablu închise, telecabine şi gondole să se reducă capacitatea şi să fie ventilate corespunzător prin deschiderea geamurilor. De asemenea, acestea vor fi dezinfectate periodic.

„Lipsa unui set de măsuri de siguranţă pentru turiştii străini care intră în ţară, închiderea restaurantelor sau centrelor spa au anulat şansa poziţionării României ca destinaţie turistică sigură. Dorim să nu se mai întâmple acelaşi lucru la deschiderea sezonului de iarnă. Turismul, dacă este practicat în siguranţă, înseamnă atât sănătate fizică, cât şi mentală. Pe de altă parte, orice activitate în aer liber ajută la întărirea imunităţii”, a declarat Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

ANAT, împreună cu autorităţile locale care administrează staţiunile montane, vine astfel în întâmpinarea autorităţilor centrale cu propuneri de securitate sanitară a staţiunilor montane pentru a continua promovarea acestor destinaţii în agenţiile de turism, ca o strategie de a încuraja turiştii să meargă în staţiuni.

„Este necesar ca turiştii să se simtă în siguranţă, iar factorii de decizie trebuie să elaboreze şi să implementeze un set de măsuri care să ofere încredere turiştilor. Putem lua exemplul măsurilor luate în staţiunile de schi din Franţa, care îşi aşteaptă cu încredere turiştii”, a subliniat Lucian Boronea, prim vicepreşedinte ANAT.

Primăria Sinaia a pregătit un plan de măsuri elaborat împreună cu Asociaţia Transportatorilor pe Cablu din România, care va fi înaintat forurilor decizionale.

Primăria Braşov a menţionat că analizează propunerile venite de la Asociaţia Transportatorilor pe Cablu şi urmează discuţii şi cu administratorii domeniilor schiabile din Poiana Braşov pentru stabilirea fluxurilor de turişti şi a normelor de siguranţă. Întrucât aceste instalaţii funcţionează şi pe timpul verii, o mare parte dintre măsurile de siguranţă sunt implementate deja. Se analizează modalitatea de îmbunătăţire a acestor măsuri având în vedere că sezonul de schi presupune un număr mai mare de utilizatori ai instalaţiilor.

De asemenea, trebuie analizat sistemul de preluare a turiştilor. De exemplu, există o parcare de tip park-and-ride în Poiana Mică din care s-ar face transferul pe mijloace de transport în comun, dar, în condiţiile actuale de distanţare socială, trebuie suplimentat numărul de mijloace de transport.

Totuşi, în situaţia pandemiei, maşina proprie ar fi mijlocul de transport încurajat pentru turişti. Încă nu s-a stabilit o dată oficială de deschidere a sezonului, însă staţiunile, alături de agenţii economici, se vor raporta la anii anteriori.

Preluat de la: diez.md