shutterstock_1371038912.jpg
Două orașe din România au fost incluse topul orașelor, la nivel mondial, în care se poate trăi cel mai sănătos în anul 2021. Topul a fost realizat de o companie britanică de brokeraj și consultanţă DOT Zinc, iar cele două sunt Timișoara și Cluj-Napoca.

Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în top 20 orașe în care se trăiește cel mai sănătos, pe pozițiile 15 și 16, obținând scoruri totale de 1 932, respectiv 1 925 de puncte, transmite digi24.ro.

Potrivit studiului, specialiştii companiei au analizat o multitudine de factori, printre care rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, costul unui kilogram de mere, siguranţa cetăţeanului, precum şi numărul de ore de expunere la soare într-un an. Fiecăruia dintre aceste aspecte i-a fost atribuit un scor în baza metodologiei autorilor, care a condus către un scor total.

În topul de la începutul anului 2021, pe locul întâi se situează oraşul Valencia din Spania, cu un punctaj total de 2318 puncte. Valencia a fost nominalizat drept principalul oraş în care se poate trăi sănătos, iar autorii topului notează că este vorba despre un cumul de factori.

Preluat de la: diez.md