demtech-1-scaled.jpg
Antreprenorul Artur Gurău, care dezvoltă împreună cu Vitalie Eșanu aplicația mobilă VoteMeApp, soluție ce face posibilă votarea de la distanță cu verificarea identității pentru orice comunități sau organizații, este primul DemTech Fellow anunțat în cadrul unui program lansat de Alliance of Democracies, menit să susțină proiecte inovative în domeniul democrației.

Programul va avea loc online și fizic pe durata a patru luni și va oferi celor șase antreprenori selectați la DemTech Fellowship mai multe oportunități pentru a extinde soluțiile pe care le dezvoltă la un nivel global.

Colaborarea și participarea în program se bazează pe trei elemente cheie: învățarea colectivă, mentorat de la egal la egal și construirea unor rețele puternice.

În prima fază a programului, participanții vor participa la lecții săptămânale, unde, în cadrul cursurilor, vor învăța modalități de a integrare a principiilor și proceselor democratice în proiectele lor. Lecțiile vor fi completate de sesiuni de mentorat, în care participanții vor fi conectați cu antreprenori de succes din ecosistemul de start-up-uri din Danemarca.

În faza a doua, aleșii vor fi invitați la Copenhaga, în cadrul Copenhagen Democracy Summit, pentru a prezenta proiecte lor și pentru a construi rețele puternice cu factori de decizie politici și actori importanți din ecosistemul de start-up-uri din Danemarca. Acolo se vor întâlni cu mentorii lor, vor prezenta proiectele investitorilor și vor vizita câteva hub-uri și companii partenere selectate.

Alliance of Democracies Foundation, a fost fondată de Anders Fogh Rasmussen, prim-ministru al Danemarcei (2001-2009) și secretar general al NATO (2009-2014) în 2017. Misiunea fundației este de a deveni cea mai importantă portavoce din lume pentru promovarea democrației.

VoteMeApp este o aplicație mobilă cu ajutorul căreia poți organiza orice tip de alegeri online. Dacă acum un an aplicația avea un singur algoritm de vot, astăzi soluția oferă posibilitatea organizării de diverse tipuri de alegeri: Open Voting, Single/Multiple Choice și ultima soluția Rank-Choice, opțiunea cea mai inovativă prin care poți clasa candidații pe baza preferințelor personale întro anumită oridine: primul, al doilea, al treilea și așa mai departe.

Preluat de la: diez.md