tengah-forest.jpg
Singapore promite 42.000 de locuinţe noi şi va construi cel de-al 24 oraş de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Noul oraş eco va purta numele Tengah, care în limba malay înseamnă „mijloc”, deşi se va afla în partea de vest a insulei.

Oraşul ar fi, însă, primul cu răcire centrală, colectarea gunoiului automatizată şi un centru fără circulaţie auto, măsuri prin care ecologiştii speră să reducă drastic consecințele carbonului.

Proiectul este numit „oraş împădurit”, datorită numeroaselor zone verzi şi a grădinilor publice. Aşezarea de 700 de hectare a găzduit pe vremuri mai multe fabrici de cărămidă, apoi fiind folosită ca bază de antrenament militar, iar după ce a fost abandonat a fost invadat de vegetaţia sălbatică. Prin mijlocul oraşului va fi păstrat un coridor natural de 100 de metri lăţime, prin care animalele vor putea trece în voie.

„Tengah este o foaie albă. Încercăm să construim modelul perfect de oraş, cu o segregare totală a traficului, cu tot traficul în subteran, iar la suprafaţă doar cel pietonal. Este un mediu foarte sigur din toate punctele de vedere. Vrem un oraş care să îmbie la plimbări, atât pe jos, cât şi cu bicicleta”, a spus Chong Fook Loong, directorul departamentului de cercetare şi planificare a Consiliului pentru Dezvoltare Imobiliară din Singapore.

Singapore va avea temperaturi de peste 34 de grade

Conform planului, vor fi instalate mai multe staţii de încărcare pentru vehicule electrice, iar străzile sunt construite astfel încât să fie adaptabile la viitoare tehnologii, a mai explicat Chong.

„Când am planificat reţeaua rutieră, ne-am imaginat şi viitorul în care vom avea maşini autonome, care se conduc singure”, a mai spus acesta, conform CNN.

Deşi este un stat relativ mic, cu o populaţie de doar 6 milioane de locuitori, Singapore are o amprentă de carbon pe cap de locuitor mai mare decât Marea Britanie, China şi Malaezia, conform cifrelor oferite de Secretariatul pentru Schimbări Climatice.

Acest fapt se datorează, în mare parte, folosirii generalizate a aerului condiţionat, care constituie mai mult de o treime din consumul de energie electrică domestică. Serviciul de Meteororlogie din Singapore susține că până la sfârşitul secolului, temperatura medie din oraşul-stat va fi de 34,1 grade Celsius, timp de 8 luni pe an, cât durează perioada călduroasă.

 

Preluat de la: diez.md