avion-760x428-1.jpg
Comitetul Național pentru Situații de Urgență din România a adoptat în ședința din 3 ianuarie 2021 o hotărâre care prevede reluarea zborurilor către și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Persoanele care vin din acest stat trebuie să intre însă în carantină sau să aibă un test negativ la Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România.

Măsura reluării zborurile se aplică începând cu data de luni, 4 ianuarie 2021, de la ora 19.00 și este valabilă pentru toate aeroporturile din România, scrie digi24.ro.

Suspendarea zborurilor din și către Marea Britanie fusese decisă la 20 decembrie 2020 din cauza îngrijorărilor legate de mutația suferită de virusul SARS-CoV-2 care a fost constatată în Marea Britanie. O măsură similară se adoptase în mai multe țări europene, dar s-a renunțat la ea la scurt timp, la recomandare Bruxelles-ului.

Pe de altă parte, compania TAROM a anunțat că suspendă timp de două zile zborurile de pe aeroporturile din România spre şi dinspre Marea Britanie. Măsura, intrată deja în vigoare, va duce la anularea zborului programat de luni, 4 ianuarie, Bucureşti-Londra şi retur.

Preluat de la: diez.md