ONU..jpg
Organizația Națiunilor Unite a făcut un apel la o mai mare investiție în apă ca resursă vitală în contextul schimbărilor climatice. Declarația a fost făcută în cadrul prezentării raportului privind dezvoltarea apei pe 2021, relatează Agerpres.

A recunoaște, măsura și exprima valoarea apei și a o încorpora în procesul de luare a deciziilor sunt lucruri fundamentale pentru a ajunge la un management sustenabil și echitabil al resurselor de apă, precum și pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă ale ONU, conform raportului.

„Mult prea des, valoarea apei sau întreaga sa serie de valori nu este tratată suficient de atent în procesul de luare a deciziilor”, se arată în raport, care a fost realizat de UNESCO.

Organizația Națiunilor Unite a făcut un apel la o mai mare investiție în apă ca resursă vitală în contextul schimbărilor climatice. Declarația a fost făcută în cadrul prezentării raportului privind dezvoltarea apei pe 2021, relatează Agerpres.

Valoarea apei pentru societate depinde de infrastructura construită pentru a o depozita și transporta, conform raportului, care face apel la o mai mare investiție în managementul apei.

Cu toate acestea, unele proiecte de infrastructură sunt inutile și, în ultimă instanță, ineficiente, relevă raportul.

Risipa și poluarea apei sunt provocări suplimentare, conform ONU.

Între timp, pandemia de coronavirus i-a lovit cel mai tare pe oamenii care trăiesc în colonii sau în zone sărace, scriu autorii raportului.

La nivel global, peste trei miliarde de persoane și două din cinci centre de îngrijire nu au un acces corespunzător la instalații de spălare a mâinilor, care sunt esențiale în prevenirea răspândirii unor boli precum COVID-19.

Raportul susține că apa este „o nevoie umană de bază, necesară pentru băut și pentru salubritate și igienă și susține viața și sănătatea”.

Autorii au făcut de asemenea apel la noi mijloace de a analiza valoarea apei și la o abordare mai largă în gestionarea ei.

„Apa cu siguranță are o valoare. În unele privințe, valoarea apei este infinită, pentru că viața nu poate exista fără ea și ea nu poate fi înlocuită”, se mai menționează în raport.

Preluat de la: diez.md