aGFzaD1jYWRhZDI2OWY0NzRkNWZhYzBlNTYzMmM0ZDkxMDYyNw.thumb_.jpg
Încercările de presiune externă asupra Republicii Moldova sunt inacceptabile, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-un discurs susținut într-o conferință online cu liderii Organizației pentru Cooperare de la Shanghai. Declarația liderului de la Kremlin vine în condițiile în care duminică are loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, iar lupta se dă între actualul președinte Igor Dodon și candidata prooeuropeană Maia Sandu, scrie digi24.ro.

„Încercările de a impune din afară anumite decizii Belarusului, Kîrgîzstanului sau Moldovei sunt inacceptabile, aceste țări trebuie să-și determine în mod independent situația”, a declarat Vladimir Putin, citat de agenția oficială TASS.

„Considerăm inacceptabil ca cineva din afară să impună anumite decizii poporului belarus. Belarușii trebuie să fie lăsați să-și rezolve lucrurile cu calm și să facă pașii necesari. E absolut valabil și pentru recentele evenimente din Kîrgîzstan și pentru lupta politică internă în desfășurare din Moldova”, a repetat Vladimir Putin.


Reamintim că pe 1 noiembrie, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri prezidențiale. În cursa electorală s-au înscris șase candidați și două candidate: Maia Sandu (PAS), Igor Dodon (independent, susținut de PSRM), Andrei Năstase (Platforma DA), Renato Usatîi (Partidul Nostru), Violeta Ivanov (Partidul „ȘOR”), Octavian Țîcu (PUN), Dorin Chirtoacă (Blocul UNIREA), Tudor Deliu (PLDM). Maia Sandu a câștigat cele mai multe voturi, totuși insuficiente pentru a câștiga alegerile din primul tur. Astfel, pe 15 noiembrie va fi organizat cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, unde se vor duela Igor Dodon și Maia Sandu.

Preluat de la: diez.md