1477595103000.jpg

Începând cu data de astăzi, 27 octombrie, și până pe data de 30 octombrie, pisicile vor invada cinematograful „Odeon” din capitală, și asta pentru că Festivalul Internațional de Film Animat – „Anim’est” a ajuns la Chișinău cu cea de-a șasea ediție, în cadrul căruia vor fi difuzate filme cu și despre pisici, informează ZUGO.

Acum câteva zile, în România s-a încheiat cea de-a XI-a ediție Animest, iar în următoarele trei zile, acesta va aduce și la Chișinău cele mai bune producții de film animat.

„În numele celor de la Chișinău țin să vă mulțumesc că ați venit astăzi la noi. Este foarte important pentru noi ca festivalurile pe care le organizăm să aibă public, și se pare că încet – încet publicul ne devine fidel și tot mai numeros”, a mențional Dumitru Marian, co-organizatorul festivalului în deschiderea acestuia.

„Întotdeauna am avut plăcerea să venim la Chișinău și să vă arătăm multe filme de animație pe ecran mare. Anul acesta, principala muză care ne-a inspirat atât la București, cât și la Chișinău a fost pisica. De ce pisica? Pentru că încă din anii ’20 pisica a fost un personaj principal al filmelor de animație, iar anul acesta am reușit să realizăm o selecție foarte amplă a filmelor cu pisici ca  personaj principal”, a spus Mihai Mitrică, cel care a și selectat filmele pentru ediția Anim’est din acest an.

Zeci de copii însoțiți de părinți au venit astăzi la proiecția care a deschis Festivalul – The Aristo Cats, o producție din anii ’70. Amintim că Festivalul se va desfășura la Chișinău în fiecare zi până pe data de 30 octombrie în incinta cinematografului Odeon. 

Festivalul Internațional de Film de Animaţie Anim’est, membru al rețelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociațiile Este’n'est şi ALTFilm, cu sprijinul Centrului Național la Cinematografiei din România, Departamentului pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român și al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Preluat de la: Zugo.md