pixel.png

Medicii ginecologi avertizează că femeile nu ar trebui să folosească periuţele electrice pentru a se masturba. Se pare că există femei care înlocuiesc jucăriile sexuale precum vibratoarele sau dildourile cu dispozitive care emit vibraţii, pentru a se masturba însă, experţii avertizează că acestea pot produce laceraţii sau traume.

Este vorba de un ”trend nou şi interesant” ale cărui riscuri duc la deteriorarea pielii din jurul zonei genitale, fiind extrem de sensibilă şi, în plus, practica nu este deloc igienică. Medicii avertizează că obiectele care nu au fost create pentru a fi folosite în zona vaginală, nu au ce căuta în vagin, aşadar introducerea lor este strict interzisă. Cu toate astea, nimic nu le opreşte pe doamne să experimenteze diferite metode prin care să simtă plăceri sau, de ce nu, metode naturiste prin care să-şi controleze menstruaţia.

Utilizatorii de pe Facebook au postat într-un grup o fotografie cu o periuţă de dinţi electonică, asemănătoare unei jucării sexuale, considerând că este un trend nou şi interesant. ”Aş fi îngrijorată de persoanele care folosesc periuţa de dinţi electrică în alt scop decât cel de a se spăla pe dinţi. Structura şi forma periuţei, lăsând la o parte adevărata sa utilitate, poate provoca răni sau traume vulvei, care este delicată, în special clitorisului, mai ales dacă ai un capăt de curăţare mai agresiv”.

<!–

Formul de quiz

–>

În schimb, multe femei au mărturisit sub anonimat pe Reddit că au avut experienţe chiar plăcute cu periuţa de dinţi electrică pe post de vibrator. Dr Henderson, medic în Statele Unite, recomandă doamnelor să rămână fidele jucăriilor sexuale adecvate şi să nu le înlocuiască cu alte obiecte din casă. În plus, există numeroase mituri urbane care vorbesc de introducerea usturoiului în vagin pentru a evita infecţiile, dar adevărul este că această practică poate provoca infecţii bacteriene.

”Există doar câteva lucruri pe care le putem introduce în vagin, iar legumele nu se numără printre ele”, explică specialistul.

Ce să nu-ţi introduci în vagin

Pătrunjel. O sugestie bizară a fost făcută în ianuarie 2019 de revista Marie Claire, care presupunea că pătrunjelul poate induce menstruaţia. Femeile voiau să aibă control asupra menstruaţiei şi să grăbească acest ciclu înainte de o sărbătoare sau un eveniment special. Medicii din Londra au tras un semnal de alarmă şi le-a sfătuit pe femei ca niciodată să nu-şi introducă legume în vagin pentru că pot apărea riscuri de sănătate, inclusiv decesul. Publicaţia şi-a cerut scuze pentru informaţiile oferite şi a retras materialul.

Oţet de mere. Experţii trag un semnal de alarmă în privinţa oţetului de mere: NU ajută la îngustarea vaginului. În octombrie 2017 această metodă a apărut pe un blog, sugerând că oţetul de mere este ideal în duşurile vaginale, pentru a-l face mai strâmt. Pe lângă faptul că metoda nu are niciun efect, Linda Cardozo, medic ginecolog în Londra, menţionează că oţetul de mere poate distruge bacteriile benefice din vagin, apărând astfel riscurile de iritaţii şi infecţii. În schimb, pentru un vagin tonifiat, ideale sunt exerciţiile kegel.

Lubrifiant, şerveţele umede şi soluţii de curăţare. Femeile care folosesc produse pentru igiena intimă sunt mai predispuse ricului de a dezvolta bacterii sau infecţii ale tractului urinar, arată o cercetare din aprilie 2018 publicată de Universitatea Guelph. Gelurile vaginale nu fac altceva decât să dezvolte bacteriile genitale de 20 de ori mai mult.

Oul de jad al lui Gwyneth Paltrow. Actriţa a lansat un produs pe care ea îl consideră ideal pentru sănătatea vaginală şi a vieţii sexuale. Este vorba de un ou de jad care garantează orgasmul, tonifierea musculaturii vaginale, echilibrul hormonal şi ”energia feminină”, doar că experţii susţin că această metodă creşte riscul vaginozei bacteriene.

Preluat de la: csid.ro