Kuaka.jpeg
O pasăre care a zburat fără întrerupere din Alaska până în Noua Zeelandă a stabilit un posibil nou record mondial pentru cel mai lung maraton migrator. Exemplarul în cauză, un mascul aparţinând speciei sitar de mal nordic (kuaka, în limba maori – n.r.), a fost monitorizat în timpul zborului său de peste 12 000 de kilometri peste Oceanul Pacific timp de nouă zile

Recordul precedent pentru un zbor neîntrerupt al unei păsări era de 11.680 de kilometri şi a fost stabilit în 2007. Efortul depus de sitarul de mal nordic, pasăre cunoscută şi sub denumirea de „4BBRW”, a fost salutat ca un adevărat record, a precizat Keith Woodley, manager al Pukorokoro-Miranda Shorebird Centre, transmite agerpres.ro.

Monitorizarea zborului păsării a permis cercetătorilor să înţeleagă mai bine modul prin care condiţiile meteorologice afectează migraţia, a precizat Woodley.

Sitarii de mal migrează din Noua Zeelandă înspre China în luna martie, făcând popas deasupra Mării Galbene pentru a se hrăni, după care pornesc spre Alaska în luna mai, unde îşi petrec perioada de vară.

Ei migrează înapoi în Noua Zeelandă în septembrie.

Sitarii îşi dublează greutatea înainte de a porni în călătorie, îşi sporesc numărul de globule roşii şi îşi contractă sistemul digestiv, a explicat Woodley.

 

Preluat de la: diez.md