OTUxYjZmYTJjN2M0OWFmOTAyMzFiOGE1MGMyNTM.thumb_.jpg
Cancelara germană, Angela Merkel, și președintele francez, Emmanuel Macron, au discutat marți cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, despre cooperarea în materie de vaccinuri anti-COVID-19, inclusiv cel rus, Sputnik V, despre situația opozantului Alexei Navalnîi și despre Libia, a anunțat Palatul Élysée, potrivit Agence France-Presse, citată de AGERPRES.

În cursul unei videoconferinţe, cei trei au evocat o posibilă cooperare în materie de vaccinuri, în funcţie de progresul analizării vaccinului Sputnik V de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

Merkel şi Macron i-au atras, de asemenea, „atenţia preşedintelui Putin asupra situaţiei opozantului rus Aleksei Navalnîi şi asupra necesităţii respectării drepturilor sale, conform Convenţiei europene a drepturilor omului, şi ca sănătatea lui să fie păstrată”.

Cei doi lideri occidentali au reiterat cererea ca „Rusia să ia un angajament hotărât de a stabiliza încetarea focului în Ucraina” şi au reclamat un „dialog incluziv” în Belarus.

În legătură cu Libia, cancelarul german şi preşedintele francez şi-au exprimat speranţa că, împreună cu Rusia, „vor depune toate eforturile pentru a promova procesul de tranziţie”. Ei au solicitat, de asemenea, continuarea ajutorului transfrontalier pentru populaţia siriană.

În cele din urmă, ei au căzut de acord „să îşi coordoneze eforturile pentru ca dialogul să fie angajat, iar Iranul să revină cât mai repede posibil la respectarea obligaţiilor sale în domeniul nuclear”.

Preluat de la: diez.md