yemeksepeti-1.jpg
Unii o adoră, alții nu, dar oricum ar fi, Ziua îndrăgostiților rămâne a fi una dintre cele mai populare sărbători din întreaga lume. Abordarea celei mai dulci sărbători din lume este un prilej excelent de a prezenta o selecție a celor mai îndrăznețe și neobișnuite reclame din această perioadă.


Burger King

În locațiile din Israel, Burger King a oferit „Meniul pentru adulți”, care conținea toate elementele esențiale de Ziua îndrăgostiților: doi hamburgeri, două pachete de cartofi prăjiți, două beri și o jucărie pentru adulți.

Durex

Cât despre ceea ce înseamnă a fi direct și inventiv, Durex știe să-și impresioneze clienții. Deseori, Durex tinde să utilizeze în publicitate diverse legende și glume care fac imaginea și textul să relaționeze formând sensul. Iată câteva reclame propuse de Durex cu ocazia Zilei îndrăgostiților.

IKEA

Unele companii folosesc o abordare mai provocatoare pentru promovarea de Ziua îndrăgostiților. Cu siguranță asta a făcut și IKEA.
Aceeași metodă de relaționare a imaginii cu textul, dar și imaginile deductibile, fac publicitatea să fie una creativă și interesantă publicului.

Thrifty Car Rental

Thrifty Car Rental, companie europeană care oferă mașini în chirie, de asemenea, a optat pentru o publicitate mai îndrăzneață.

Restaurante

Din câte putem observa, restaurantele în mare parte au optat pentru advertoriale ceva mai subtile, dar cu același subtext sexual, la fel ca în cazurile de mai sus. În prima imagine, de exemplu, vedem că Adria a optat pentru publicitatea care amintește de desenul animat „Doamna și vagabondul”, astfel reușind să trezească publicului emoții calde.

Yemeksepeti Valentine’s Dinner

Această companie vine cu propunerea de a își scuti clienții de gătitul cinei de Ziua îndrăgostiților. Astfel, ei menționează că se vor ocupa de prepararea și livrarea bucatelor pentru ca fiecare cuplu să se poată bucura de timpul petrecut împreună de această sărbătoare.

Dreams

„Toată lumea este atât de concentrată pe Ziua îndrăgostiților. Dar ce se întâmplă în ziua următoare?” Acest anunț al companiei Dreams arată unul dintre posibilele rezultate ale unei celebrări pasionate a Zilei îndrăgostiților. Astfel, Dreams și-a prelungit reducerile și după sărbătoare.

Cele mai îndrăznețe, dar bizare publicități

Folosirea unei imagini interesante, urmate de un slogan ingenios, poate beneficia reclama. În cazurile de mai jos, reclamele au avut cu siguranță reacții, iar impactul și eficacitatea acestora rămâne apreciată de fiecare consumator în parte.

Publicități mai puțin îndrăznețe, dar pline de iubire

Când vorbim despre Ziua îndrăgostiților, ne gândim adesea la dragostea de tipul romantic. Cu toate acestea, HelpAge India a schimbat perspectiva prin reclama sa. Este o campanie simplă, dar de impact, care vorbește despre faptul că oamenii au nevoie de iubire și grijă, indiferent de vârsta lor.

O altă modalitate excelentă de a face publicitate afacerii este cea de a o scoate în stradă. Această tactică folosită de Consiliul Florilor din Țările de Jos este prea drăguță pentru a fi acolo doar pe parcursul perioadei îndrăgostiților. „În caz de iubire la prima vedere, spargeți sticla!”

În cea de-a treia poză, însă, vedem promovarea sănătății cardiace.

Preluat de la: diez.md