În același timp, au fost anunțate persoanele care fac excepție în acest sens:
# cetățenii statelor extra UE (inclusiv Moldova) cu permis de ședere de lungă durată în Italia, obținute până pe 9 iulie 2020;
# cetățenii statelor UE, statelor Schengen, care au reședință/domiciliu în Italia;
# membrii familiilor cetățenilor statelor UE, statelor Schengen, precum și a cetățenilor străini care au reședința în Italia (soți, concubini, parteneri de concubinaj, copii dependenți sub vârsta de 21 de ani);
# echipajele și personalul mijloacelor de transport;
# funcționarii și agenții diplomatici.
O condiție obligatorie pentru persoanele care intră în Italia din Moldova. Din 14 octombrie sunt obligați să prezinte un certificat cu testul negativ la COVID-19, transportatorului la momentul îmbarcării.
Vedeți mai jos toate regulile pentru persoanele care vor să călătorească în Italia, dar și pentru cei care revin din Italia în Moldova.

acebook.com/milano.mfa.md

acebook.com/milano.mfa.md
Preluat de la: diez.md