Agrit.md-team.jpg
Patru tineri ambițioși s-au înscris în programul de accelerare Upcelerator ca să dezvolte o platformă digitală pentru agricultorii din Moldova, pentru a plasa produsele online, astfel făcând mai accesibilă oferta și cererea.

– Povestiți un pic despre echipă. Cu ce vă ocupați? Care este experiența fiecăruia dintre voi?

— Mă numesc Tudor Ursachi, sunt antreprenor de peste trei ani și am dezvoltat diferite proiecte de business precum Self Accounting, Construction Tracker și altele.

— Sunt Veronica Visoțchi și am absolvit USM, licențiată în Economie, absolventă a specialității Business și Administrare. În trecut, am activat în sfera economică, bancară, am dezvoltat și aptitudini de manager în HR și design.

— Sunt Oxana Camerzan și activez în domeniul marketing de peste cinci ani, iar în tot acest timp am contribuit la dezvoltarea startup-urilor din Moldova.

— Mă numesc Ilie Ionel și sunt specializat în vânzări și în gestionarea relațiilor cu clienții. În trecut, am absolvit facultatea de Economie și Management.

– Cum a apărut ideea de startup?

— Cofondatorul Tudor Ursachi a propus această idee la diverse evenimente, aceasta fiind aprobată într-un final de membrii programului ORIZONT 2020. Totul a început în cadrul unui eveniment organizat de AITT (Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic) și ANCD (Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare) în octombrie 2019. În cadrul evenimentului au fost propuse mai multe idei privind rezolvarea unei probleme locale de impact regional, iar cea a lui Tudor a fost selectată ca una inovatoare.

– Ce problemă soluționează startup-ul?

— Principala problemă constă în creșterea vizibilității producătorilor agricoli către potențialii clienți ce procură în mod angro. În ultima perioadă, agricultorii autohtoni încearcă să-și găsească clienți prin intermediul rețelelor de socializare precum: Viber, WhatsApp, 999.md, astfel plasând producția pe platforme inconfortabile de utilizat, cu o complexitate în vizualizarea numărului de clienți interesați, nesigură în veridicitatea unui cumpărător real, în care anunțurile sunt dublate. Inexistența unei delimitări între agricultorii care doresc să vândă și clienții ce doresc să cumpere la fel creează disconfort în utilizarea platformelor. Astfel, agricultorii consumă timp dublu în căutarea realizării producției sale.

– Ce soluție propune AGRIT.MD?

— Soluția constă într-o platformă digitală, ușor de utilizat, care îți economisește timpul prețios, formând anunțurile într-un stil laconic și inteligent.

– Cum a fost să comunicați cu potențialii clienți, ce ați învățat din comunicarea cu ei?

— Este dificil, sunt multe bariere psihologice de genul „nu vreau să deranjez”, „la ce o să se gândească lumea”. Comunicarea cu clienții este un proces continuu și ne ajută să înțelegem mai clar valorile acestora și pașii care ar trebui întreprinși pentru ca platforma într-adevăr să fie utilă și practică pentru clienți.

– Care e cel mai valoros sfat primit de la mentorii din accelerator?

— Cel mai valoros sfat primit de la mentori în accelerator este să vorbim cât mai repede cu potențialii clienți. Important e să ai un sistem cu care să poți testa cât mai repede ideea.

Fiecare idee de business este de fapt soluția potențială la o problemă a unei categorii anumite de clienți, iar această idee are nevoie de a fi validată și cel mai bun process de validare este de a contacta cu clienții. Cea mai valoroasă experiență și informație este primită anume de la clienți, iar cu cât mai repede intrăm în contact cu ei, cu atât mai repede putem veni cu soluția, economisind timp prețios, energie și resurse financiare.

– Cum a evoluat ideea de la începutul acceleratorului?

— De la ceva vag cu multe opțiuni și ramuri de dezvoltare, la o idee simplă cu o singură funcționalitate.

– Descrie echipa de fondatori: nume, prenume, ocupație de bază, rol în startup.

— Tudor Ursachi – director tehnic. Răspunde de partea tehnică a startup-ului și este antreprenorul care a venit cu idea de startup. Ilie Ionel – director general. Este responsabil de partea administrativă și organizațională.

– De ce ați decis să dezvoltați un startup?

— În primul rând, este o decizie de autodefinire în care merg pe o cale prin care poți să devii util și să schimbi viața multor oameni în bine. În al doilea rând, este un proces interesant, plin de cunoștințe și experiențe noi.

– La ce lucrați acum?

— La dezvoltarea platformei. Aceasta presupune de a fi funcțională și de a avea plasate cât mai multe anunțuri. De asemenea, înțelegem că pentru aceasta este nevoie de a colabora cu clienții  potențiali și de a primi cât mai mult feedback pentru a face platforma nu doar utilă, comodă, dar și interesantă în utilizare.

– Care sunt planurile pe viitor?

— Despre planuri de viitor este foarte dificil de vorbit în contextul pandemiei actuale. Tot mai mulți clienți ne vorbesc despre această criză. Prin urmare, în termen scurt, noi urmăm să definitivăm funcționalitatea produsului care să creeze o valoare clienților, să finisăm cu brio acceleratorul și să interesăm un potențial investitor într-o colaborare investițională.

Cititorii curioși pot sa ne urmărească pe pagina de Facebook.


***

Upcelerator este organizat de acceleratorul de inovație și antreprenoriat Dreamups, partener general Orange System, cu sprijinul EFSE Entrepreneurship Academy și realizat cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al Suediei în cadrul proiectului Tekwill.

Preluat de la: diez.md