aplicatie.jpg
În data de 9 octombrie 2020, Centrul Național de Mediu a lansat serviciul electronic de raportare a problemelor de mediu din Republica Moldova: ECO ALERT, care va fi gestionat de Inspectoratul pentru Protecţia Mediului .

În premieră, Platforma permite cetățenilor să sesizeze ușor și rapid Inspectoratul pentru Protecția Mediului (și alte instituții responsabile de segmente dedicate) despre problemele de mediu și folosirea irațională a resurselor naturale în Republica Moldova.

Utilizatorii pot avea un cont personal pe care se vor înregistra toate sesizările, vor putea urmări on-line și primi notificări despre procesul de remediere a neregulilor reclamate. Aplicația permite localizarea geografică a problemei de mediu prin intermediul GPS, fapt ce va facilita efectuarea sesizării de către autor dar și identificarea locației de către organele responsabile.

Fiecare alertă transmisă prin aplicația ECO ALERT  va ajunge la Inspectoratul pentru Protecția Mediului în format de sesizare electronică, și va fi procesată de către IPM. Prin urmare, IPM în calitate de beneficiar, urmează să utilizeze un instrument inovativ care va eficientiza procesele interne de lucru pentru prelucrarea sesizărilor. CNM a semnat un acord de colaborare, prin care a transmis Platforma Națională Civică

„ECO ALERT” în gestiunea Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Astfel, Centrul Național de Mediu a contribuit la transformarea și digitalizarea serviciilor publice în Republica Moldova.

Poți accesa platforma națională de participare civică online și aplicație mobilă ECO ALERT și să găsești mai multe informații pe site-ul www.ecoalert.md.

Aplicația este disponibilă pe desktop dar și în versiunea mobilă, aceasta poate fi descărcată de pe GooglePlay și în curând va fi accesibilă pe App Store.

Preluat de la: diez.md