pixel.png
La începutul unii august, Halle Berry a postat o fotografie pe contul ei de Instagram în timp ce mergea în bikini pe skateboard, cu descrierea ”viaţa devine din ce în ce mai bună”, iar astăzi vedeta ne demonstrează că este în continuare la fel de pozitivă şi îşi încurajează fanii să se iubească pe sine. Cum a făcut asta? Cum altfel dacă nu cu o fotografie topless prin care să arate cât de mult îşi iubeşte corpul la vârsta de 54 de ani.
 
”Iubirea de sine nu este niciodată egoistă”, este mesajul pe care îl transmite actriţa. Şi, deşi nu poartă nimic în partea de sus a corpului, vedeta apare totuşi cu o pereche de pantaloni albi în timp ce se îmbrăţisează şi îşi ascunde sânii.
 
Nu este prima oară când actriţa se arată fanilor în aşa ipostaze. De-a lungul timpului, Halle Berry a continuat să se fotografieze topless sau în costum de baie şi, pe bună dreptate! A câştigat pariul cu timpul şi poate fi oricând sursă de inspiraţie pentru orice femeie.

Cum se menţine actriţa Halle Berry la 54 de ani?

Actriţa Halle Berry a mărturisit că urmează dieta ketogenică de ani de zile, fiind o dietă care funcţionează perfect pentru corpul ei, mai ales că suferă de diabet. Mai mult, aceasta este dieta pe care a urmat-o şi în timpul sarcinii. Medicii recomandă dieta ketogenică în cazul unor afecţiuni medicale precum diabet, sindromul ovarelor polichistice şi epilepsie. Dar în cazul sarcinii, din motive evidente nu s-au realizat studii pentru a afla dacă este o dietă sigură în timpul sarcinii însă, există câteva studii care evidenţiază pericolele care apar în timpul sarcinii din cauza lipsei de acid folic. Femeile care urmează o dietă scăzută în carbohidraţi pe perioada sarcinii se expun riscului de a avea un copil cu probleme ale tubului neural, care poate duce la dezvoltarea unor afecţiuni precum anencefalie, o malformaţie care presupune dezvoltarea incompletă a creierului şi cutiei craniene sau spina bifida, arată un studiu din 2018.
 
 
 

Preluat de la: csid.ro