voluntară.jpg
Făcând voluntariat, pe lângă faptul că participi la rezolvarea problemelor din comunitate, îți conturezi noi calități, cunoști tineri la fel ca tine și realizezi primii pași importanți în formarea profesională. Pentru a vă motiva și mai mult, continuăm seria istorioarelor de voluntariat. Protagonista acestui interviu este Adriana Negru, o tânără activă din raionul Orhei, care a reușit să se remarce în cei trei ani de activitate în calitate de voluntară.

# „Ceea ce fac eu, prin lege tot voluntariat se numește”

„Adesea oamenii cred și spun că voluntariat este atunci când ajuți bătrâni la treburile casnice, când faci acțiuni de salubrizare , când te implici în campanii sociale. Ceea ce fac eu, prin lege tot voluntariat se numește, atâta timp cât «dăruiesc» timp și abilitățile mele societății.” – ne povestește Adriana. De asemenea, tânăra înțelege sensul voluntariatului prin mesajele și cuvintele pe care le primește de la oamenii cu care a interacționat: „Uneori ele sunt vesele, energice, inspiratoare, motivaționale. Alte ori sunt nostalgice și te atrag înapoi”. În asemenea situații tânăra se simte responsabilă să se întoarcă din nou acolo.

# „Când vine domnișoara Adriana să ne mai aducă dulciuri?!”

De-a lungul activității sale de voluntariat tânăra a primit în adresa ei multe cuvinte și expresii interesante „«Să mai vii pe la noi», «Să fii fericită, tu meriți!», «Când vine domnișoara Adriana să ne mai aducă dulciuri?!», « Tu ai promis, te voi aștepta», «Tu ești așa de klasnaia!», «Cum reușești?!», «Argint-Viu», «Lucrăm la Negru!» – aceste cuvinte și definesc voluntariatul pe care îl fac.” Acestea îi dau aripi, putere și interes să mai participe și să organizeze ceva interesant.

După părerea Adrianei voluntariatul este o activitate cu totul diferită față de ce se învață la școală „Cert este că voluntariatul nu se învață în cărțile de educație civică și că el nu poate fi aproape de fiecare om, tânăr. Voluntariatul se cultivă, pas cu pas”.

Tânăra povestește că a avut și are noroc de niște mentori buni și o gazdă caldă – Centrul de Tineret Orhei, unde este voluntară deja de trei ani. „În acest timp, am reușit să mă implic în campanii sociale, în acțiuni se salubrizare, organizare de evenimente cu și pentru tineri, să coordonez clubul de lectură «Book-uria Lecturii» și să fiu redactor-șefă la Clubul Jurnaliștilor Orh-Ideea din cadrul centrului de tineret.”

Tânăra mai spune că era fată venită din sat, iar orizonturile ei erau limitate. „La sat, cu adevărat, tinerii nu au oportunități de învățare și explorare. Ei nu au alte spații de recreere și prietenoase, decât o bibliotecă, un cămin de cultură și pe undeva un teren de sport vai de capul lui. Cu trei ani în urmă, nu știam de organizații care prestează servicii de tineret, care oferă consiliere psihologică, orientare și ghidare în carieră. Nu știam de structuri de reprezentare a tinerilor, decât doar de acel consiliul elevilor. Și, odată ajunsă la Centrul de Tineret Orhei, țin minte și acum că era un training despre «Ce reprezintă voluntariatul» – am înțeles că nu știu nimic despre acest termen, decât acea noțiune din cartea de civică , că «este muncă neremunerată în folosul comunității».” În acel moment tânăra a cunoscut tineri cu alte viziuni, cu alte principii de viață, care pot influența și schimba opinia adulților și care știu să găsească în mod independent răspunsuri la întrebările lor.

# „Sunt experiențe frumoase, legi prietenii, construiești relații, dezvolți abilități și competențe, descoperi talente”

Întrebată de beneficiile voluntariatului tânăra a spus că „sunt experiențe frumoase ,pentru că legi prietenii, construiești relații, dezvolți abilități și competențe, descoperi talente, comunici cu oameni din diferite domenii, profesii și cu povești de viață inspiratoare, cunoști instituțiile statului și misiunea lor… Apoi, cu toate astea, îți deschizi noi poteci, noi aventuri.”

Potecile tinerei s-au oprit, în trei ani, la două titluri de „Voluntara anului” în raionul Orhei, Președinta Consiliului Raional al Elevilor din Orhei (mandatul 2018-2019), Tânără Ambasadoare pentru Pace în Orhei, Reporteră la Platforma Moldova9.com, change maker la „Vezi Moldova mea”, finalistă a două proiecte „Vocea Ta Rezina”, Ambasadoare Media pentru Obiective Globale, pentru ODD -4 „Educație de Calitate” și Formatoare în educația pentru Drepturile Omului.

# Voluntariatul pe timp de pandemie

În această toamnă, deși încă este pandemie – Adriana are de „dus la capăt” două proiecte dragi ei. „Unul este un program de promovare a drepturilor omului în rândul tinerilor din raionul și municipiul Orhei, pe care îl voi facilita împreună cu Dragoș Druguș – voluntar CTO. Al doilea are o tematică mai sensibilă, e vorba de proiectul «Fiecare are o șansă», scopul căruia este de a preveni abandonul școlar, prevenirea delincvenței juvenile, sprijinirea copiilor din familii defavorizate în realizarea temelor pentru acasă, consiliere individuală pentru părinți și organizarea unei excursii pentru copii/tineri din familii social-vulnerabile.” – a povestit tânăra întrebată despre proiecte. (Între timp Adriana a organizat excursia din cadrul proiectului „Fiecare are o șansă”,vezi mai jos videoclipul emoționant.)

View this post on Instagram

Iată și proiectul meu drag, pentru care aproape o săptămână am lăsat școala mea într-o parte Și am umblat drumurile cu hârtii din urmă 😅 Dar – Dar nu regret nicio secundiță! Și totul va fi bine! ____________________________________ 17 copii din satele Mana, Curchi , Neculăieuca – elevi ai I.P. Complexul Educațional Gimnaziul-grădiniță Neculăieuca din r-nul Orhei, au beneficiat de o excursie la Grădina Zoologică din Chișinău. 🌱🌱🌱🌱🌱🌱🌱🌱🌱🌱🌱🌱🌱🌱 Proiectul social " Fiecare are o șansă" din cadrul ActivePeace, are scopul de a integra copiii în procesul educațional și comunitate, de a combate abandonul școlar și delincvența juvenilă, de a ajuta elevii în efectuarea temelor pentru acasă, informarea lor cu privire la sănătatea și igiena personală, creșterea gradului de conștientizare a părinților cu privire la necesitatea învățământului etc. 🎈🎈🎈🎈🎈🎈🎈🎈🎈🎈🎈🎈🎈🎈 Implementat: – Active Peace – Max Pijevskii, Veronica Mocanu Svetlana Savin , Elena Ciochina Parteneri: – DGE Orhei – Silvia Mustovici , Maxim Zadic – Gradina Zoologica Chisinau –I.P. Complexul Educațional Gimnaziul-grădiniță Neculăieuca – Rodica Tihon Natalia Negru 🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈 Urmează și alte activități în cadrul proiectului "Fiecare are o șansă"

A post shared by Adriana Negru (@negru_adriana_) on Sep 26, 2020 at 8:41am PDT

# „Să fie loc de acceptare, înțelegere și pace”

Adriana menționează că nu fiecare tânăr se va regăsi în haină de voluntar, dar nu e egoist să ceară acceptare pentru și față de voluntar: „Ei nu vor etichetări din partea semenilor pentru că fac muncă neremunerată și pentru că cred că lucrurile se pot schimba în mai bine.” De asemenea, tânăra are un îndemn pentru toți: „Și aș mai vrea să cer să nu se calce peste munca voluntarului. Să nu se arunce din nou deșeuri acolo unde ieri cineva a strâns, să nu se strice banca fixată de două zile în parc, să nu se rupă copacul proaspăt plantat, să nu fie loc de ironie și dispreț. Să fie loc de acceptare, înțelegere și pace!”

Autoare: Nicoleta Lisevici

Preluat de la: diez.md