FotoJet-36.jpg
Despre Ludmila Adamciuc și prietena ei ați mai auzit din postările noastre anterioare, iar cine nu știe, Ludmila împreună cu soțul ei cresc un copil minunat, generator de energie și gingășie pură. Beatrice este „copilul soarelui”, diagnosticată la naștere cu sindromul Down, dar despre asta Ludmila a vorbit foarte mult și continuă să vorbească pe Instagram acolo unde a creat o comunitate frumoasă, căreia Ludmila, îi comunică prin vorbe, dar și fapte despre valorile cu care se identifică familia lor, promovând toleranța și nediscriminarea. Motiv pentru care a anunțat că de curând, grație micuței Beatrice, a pus pe roate un proiect frumos, creând o linie de haine gândite anume în baza valorilor pe care le generează.

„Felul în care arătăm este o expresie a felului în care gândim. Fiecare decizie, indiferent cât ne pare de întâmplătoare, este de fapt dictată de ceea ce noi considerăm corect, frumos, valoros. Hainele, culoarea părului, machiajul sau lipsa lui, toate vorbesc despre ceva”, scrie în debutul postării sale, Ludmila.

Ludmila știe că unele din cele mai importante lucruri pentru un om sunt în principiu, valorile după își schițează viața, iar de când a apărut Beatrice în familia lor, aceste valori și principii au dobândit plus valoare.

„De când a apărut prietena mea, în viața mea s-au conturat niște valori foarte clare, pe care eu le promovez fără oboseală zi și noapte, în stories, în postări, și chiar și în vis. Vă mulțumesc că și voi faceți asta alături de mine. Împreună construim de trei ani o societate mai tolerantă, mai integrată și mai prietenoasă”, comunică mama micuței Beatrice.

Astfel, spune Ludmila, ea a decis să meargă mai departe în misiunea ei și să transforme cuvintele în fapte, creând astfel o linie de hăinuțe pentru copii.

„Linia de hăinuțe pe care o lansez este gândită anume în baza valorilor pe care le promovez. Fiecare dintre cei care vor alege să își îmbrace copilul în ele, va transmite lumii acest mesaj și o rază de lumină!”

Tot aici, Ludmila spune că acestea hainele vor prinde forma unor „Valori bune de purtat” prin care se va promova și consumul conștient, raportat la valorile ideilor și a lucrurilor.

 

Preluat de la: diez.md