toscana.jpg
Toamna în Moldova ne alintă cu o adevărată paletă de culori aprinse, cerul își schimbă culorile în fiecare minut, iar pădurile își etalează cele mai elegante rochii. Se întâmplă rar ca splendoarea toamnei să depășească frumusețile celorlalte anotimpuri.

Teleportravel îți recomandă să vizitezi cele mai tomnatice locuri de rară priveliște și, nu în ultimul rând, să ai ocazia să asculți cum frunzele multicolore foșnesc sub picioare la infinit.

Legendele Căprianei

Legendele Căprianei este un traseu destinat celor care iubesc plimbările de lungă durată în aer liber. Distanța acestui traseu este de 14 kilometri în ambele direcții. În schimb, vei descoperi un peisaj inedit al pădurii de toamnă. Poți lua cu tine bețe de drumeții care, apropo, pot fi închiriate AICI. Nu uita să-ți iei animalul de companie în aventura ta. Mai multe detalii despre traseu vezi AICI.

Autorul traseului: Roman Friptuleac;

Locația: Raionul Strășeni;

Timpul traseului: ± 5 ore;

Distanța de la Chișinău: 40 de kilometri;

Prețul: 5 euro.

Dor de Codru

Dorul de Codru este un traseu perfect pentru un weekend, destinat familiei cu sau fără copii. De asemenea, acest itinerar este recomandat și pentru o gașcă de prieteni care dorește să petreacă cu folos zilele de odihnă. Împreună cu ghidul online veți vizita muzeul Pușkin, atelierul lui Zaharia Triboi, „Casa Moșului”, iar călătoria se va încheia cu o cină la vinăria „Poiana”. Pentru mai multe informații accesează acest LINK.

Autorul traseului: Traian Chivriga;

Locația: Raioanele Strășeni, Ialoveni și Nisporeni;

Timpul traseului: ± 8 ore;

Distanța de la Chișinău: 100 de kilometri;

Prețul: 5 euro.

Stâncile Răutului

Stâncile Răutului este un traseu care se așterne printre stânci și păduri sălbatice. Acestea deja au reușit să-și schimbe culorile. Puteți parcurge acest traseu pe bicicletă așa cum a făcut Radu Țurcan într-un video pe care l-a publicat pe National Moldographic. Aici, de asemenea a fost creat primul eco camp non-stop din Moldova – Art Lab Eco Camp. Mai multe detalii despre traseu află AICI.

Autorul traseului: Du O Van;

Locație: Raionul Orhei;

Timpul traseului: ± 6 ore;

Distanța de la Chișinău: 50 de kilometri;

Prețul: 5 euro.

Așa cum se spune la noi „natura nu are timp urât”, de aceea sperăm că această informație o să vă ajute să petreceți toamna, în așa fel încât amintirile să vă încălzează în serile de iarnă.

***

Întreaga listă cu trasee o puteți găsi pe site-ul Teleportravel.com, dar și pe paginile de Facebook Teleportravel și Instagram Teleportravel.

Preluat de la: diez.md