iPiccy-collage-5.jpg
Tomm Blanaru este autorul blogului Tomm Reviews. Acesta testează, degustă, încearcă restaurantele din Chișinău. Echipa #diez a decis să facă uz de experiența sa și l-a rugat să împartă cu noi diferite găselnițe culinare din Chișinău.

La intrare nu mi-a fost măsurată temperatura, barista nu purta masca, adică o avea, dar stătea cu ea pe bărbie. Purta mască doar casierița. Poate am trecut deja peste acest virus?

Meniul Crostei de la Teatrul Gastronomic este mult mai modest decât cel al localului din sectorul Râșcani, strada Miron Costin 13/7.Avem câteva terciuri, păpănași, un singur fel de supă, toast-uri, trei tipuri de vafe și o gamă mai diversificată de deserturi.

Prețurile sunt adecvate, toate pozițiile sunt până în 100 de lei. Mai rar întâlnești la Chișinău o astfel de politică de prețuri, în special, când e vorba de localurile bine poziționate. Din păcate, în meniu nu este indicat gramajul preparatelor, așa că sorry, vor fi doar prețurile pozițiilor comandate.

Până a trece la review-ul, ca atare, la solicitarea cititorilor mei, voi puncta câteva poziții din meniu:
# terci din ovăz cu cinci fructe uscate – 55 MDL;
# granola cu sos de fructe de pădure și fructe de sezon – 55 MDL;
# brioșă cu scramble cu trufe – 60 MDL;
# brioșă cu somon, guacamole și ou poșat – 80 MDL;
# croasant cu șuncă Tambov, ou și sos olandez – 60 MDL;
# vafe din cartofi cu păstramă de vită – 80 MDL.

Am început cu un gazpacho (60 MDL)

Gazpacho este o supă rece, gătită din legume proaspete la blender. Prima oară vad ca această specialitate tradițională spaniolă să fie servită într-un pahar. O altă premieră pentru mine a fost faptul că Gazpacho a fost servit cu file de pui. Pot să zic că a fost cel mai aiurea gazpacho gustat vreodată, prea condimentat. Chiar dacă eu sunt un admirator înrăit al mâncărurilor condimentate. Nu l-am putut mânca până la urmă. Chelnerul nu a întrebat motivul, a luat paharul și a plecat. După mine, s-ar mai putea de lucrat asupra rețetei, dar și asupra modului de servire. Eu am inclus acest preparat în stop-list-ul meu.

Păpănași sărați cu somon (70 MDL)

Trei păpănași micuți, cu brânză de vaci și bucățele mici de somon slab afumat. Totul a fost servit într-un sos din iaurt grecesc (pot să greșesc dar așa pare la gust) și ulei de măsline extravirgin. Păpănașii au fost delicioși. Un gust dulce-sărat care mi-a fost pe plac. Porția e cam micuță, aș adăuga cel puțin încă un păpănaș. În meniul de la Crosta se mai regăsesc și păpănașii cu lapte condensat (55 MDL).

Paris-Brest cu pastrami de vită (60 MDL)

Estetic nu arăta deloc apetisant. Un toast cu pastrami de vită, roșii, sos chili și lăstari de mazăre. A mai fost și un sos verde alături, nu am înțeles ce conține. Vizual seamănă cu lacrimile lui Shrek. Toast-ul a fost foarte uscat, sosul nu a schimbat radical situația. Eram cam flămând și am mâncat totul din farfurie, însă a doua oară, cu siguranță, nu mai comand așa ceva.

Prăjitură de casă cu vișine (40 MDL)

Într-adevăr, parcă a fost un medovik gătit acasă de mama mea. A fost pur și simplu delicios. Cuvintele sunt de prisos. Must try! La vitrină am mai văzut o mulțime de deserturi care vizual arătau foarte bine, așa că aveți ce gusta dacă sunteți sladkoejki.

Compot din coarne (40 MDL)

Sunt un mare amator al compotului, în speță, al celui din coarne. Așa că m-am bucurat, când l-am văzut în meniul de la Crosta, dar bucuria nu a durat mult. Compotul din coarne de la Crosta nu a fost pe măsura așteptărilor: de parcă coarnele au fost adăugate doar pentru frumusețe și culoare, pentru că am simțit doar gustul apei îndulcite, cu o aromă abia sesizabilă de coarne. În această perioadă, merg des la piață, în speranța, că poate găsesc și de data asta niște coarne, pentru a face compot din ele. Cunosc că din cauza secetei din acest an, coarnele sunt cam uscate și ca să faci un compot bun, trebuie să dublezi porția de fructe în compot. Dar, cu toate astea, odată ce este trecut în meniu, mi-aș fi dorit să simt gust de coarne, da nu de apă cu zahăr.

Compotul aici este servit într-un borcan, la fel, ca și în celebra Кафе «Компот» din Odesa. Compot din coarne nu mai comand la Crosta. Mai bine merg la piață și mi-l fac singur acasă

Limonadă din căpșuni (50 MDL)

Mă scuzați, dar 50 de lei pentru o limonadă, cât de bună nu ar fi ea, e too much, mai ales într-un loc conceput pentru tineri. Limonada din căpșuni pe care am gustat-o la Crosta nu a fost pe gustul meu. Și de data asta, nu am simțit gustul de căpșuni, ci de apă îndulcită în care s-a adăugat puțin sirop de căpșuni.

Vă recomand să treceți, totuși, pe la Crosta, ca să luați masa și să vă creați propria impresie. Eu am să mai trec pe aici. Succes, echipei!

***

Acest material a fost scris de către Tomm Reviews. În recenziile sale, Tomm spune că încearcă să fie obiectiv și să aprecieze localurile la justa valoare. „Nu am studii în domeniul gastronomiei, prin urmare voi aprecia totul din punctul de vedere al unui simplu oaspete al localului.” Pentru mai multe recenzii și recomandări, vedeți pagina de Facebook Tomm Reviews.

Informațiile prezentate în acest material nu reflectă necesar opiniile echipei #diez și au la bază stric experiențele personale ale lui Tomm.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md