FotoJet-2021-03-25T122629.147.jpg
Vorbește despre ele de parcă ar fi niște ființe vii, robuste, individuale și rafinate. Pe unele le compară cu vinul, pe altele cu niște doamne aristocrate cu caracter, iar unuia îi mărturisește dragostea pentru care a muncit tare mult în fond. Mulți dintre noi le-am zice „atingere pariziană”, iar ea pur și simplu le dezmiardă „pirojne”. Vă invităm să faceți cunoștință cu deserturile Marinei Luca, pardon altfel, pirojne à La Dame de Lucà.

A făcut studii la Academia lui Alain Ducasse din Franța, una dintre cele mai bune academii de patiserie din lume, a fost stagiara restaurantului cu trei stele Michelin – Plaza Athénée din Paris –, dar întâi de toate, este ireversibil îndrăgostită de teatrul gastronomic și de cultura servirii deserturilor.

„Un teatru unde ingredientele pot fi adaptate sub cele mai controversate personaje și combinații”

Marina este o premergătoare în materie de deserturile La Dame de Lucà, pentru că ea a creat câteva prăjituri de autoare absolut de la zero, punând accent pe detalii microscopice, combinații de gusturi, ingrediente autentice și, desigur, amprentă proprie.

„Gastronomia a evoluat considerabil. De la necesitatea instinctului primar, aceasta a luat forma unui teatru gastronomic al emoțiilor și al amintirilor. Un teatru unde ingredientele pot fi adaptate sub cele mai controversate personaje și combinații. A devenit o cultură, o temă de dezbatere și un motiv social. În era digitalizării, emoția va fi apreciată mult, așa cum factorul uman, și artizanatul ușor începe să fie înlocuit cu forme de silicon și semifabricate. Din acest motiv, este important să revenim la rădăcini și să le promovăm”, povestește patisera.

„Pirojnele” ei le mănânci mai întâi cu ochii și n-au cum să nu te cucerească, iar felul în care Marina vorbește despre ele te lasă cu o primă senzație aproape neîntâlnită, de parcă le-ai iubi cu privirea, neștiindu-le. De ce? Vă lăsăm să răspundeți singuri la această întrebare reieșind din descrierile deserturilor semnate de La Dame de Lucà.

# Coffee Caramel

„The Coffee este un desert de autoare, creat special pentru mine. Așa cum nu iubesc deserturile cu cafea a trebuit să găsesc o soluție. Desertul conține șapte nivele diferite. Așadar, din dragostea mea pentru mirosul de cafea și neputința de a o servi, am creat acest desert. Se pupă bine cu caramelul și pasta de alune îl face mai tandru, ușor, așa ca să-l pot iubi și eu.

Cafeaua este un ingredient puternic, dar e și mai complicat să creezi un buchet echilibrat dacă nu ai o paletă dezvoltată. Din acest motiv, mereu zic că a fi patiser, sommelier, food-expert sau chef fără o paletă dezvoltată e ca și cum ți-ai fae jobul pe jumătate. În paletă trebuie de investit la fel de mult ca și în studii. ”

# Titanic

„Când trăiești, adormi și te trezești cu el, totul devine o rutină, iar eu devin oarbă. La complimentele în adresa lui nu mai reacționez, el nu te mai impresionează, nu te mai emoționează…Visez la altceva, la ce nu am, ce nu îmi aparține. Nu i-am oferit demult atenție, nici timp, mă supăr pe el, mă obosește, nu-l mai visez ca altă dată, nu-l mai doresc.

Azi mi-am adus aminte de ce îl iubesc. I-am oferit timp, cam 25 de minute, apoi încă vreo 30 ca să-l simt, să-l apreciez, să-mi aduc aminte de ce îl iubesc.”

# Mousse au Chocolat

„Tind să compar ciocolata cu vinul, o fi din cauză că au aceeași temelie – pământul – sau că prefer vinul mai mult. M-aș face somelieră în ambele. Nu de alta, dar iubesc la nebunie detaliile, iar mai multe decât într-o degustație de vin sau de ciocolată nu găsești. Impresionant ce buchet poate avea – flori, pământ, nuci, condimente, vin, lemn, crustă de pâine, fructe etc. Din păcate, aceste arome într-o ciocolată din supermarket nu le găsești, căci e forastero, e pământ în cel mai bun caz.”

# Yuzu

„Nici 30 de secunde nu mi-a trebuit să mă gândesc dacă să le cumpăr sau ba (despre vesela din fotografie). Deoarece Japonia, deoarece Vincent van Gogh, deoarece yuzu.

În muzeul lui VG din Amsterdam văzusem pentru prima dată lucrările nipone. M-au impresionat, deoarece toți îl cunoaștem mai mult prin «Floarea soarelui îmi aparține, într-un fel», «Noapte înstelată, 1888», «Auto-portret, 1889» Sși mai puțin cunoaștem despre «Vise japoneze. Hiroshige, arta voiajului».

Vincent Van Gogh a adaptat exemplul nipon propriei sale voințe, chiar dacă niciodată nu a vizitat Japonia. Și-a clădit propria imagine despre ea cu ajutorul imprimeurilor japoneze pe care le colecționa la Paris. În Țările de Jos, stilul nipon nu era atât de popular pe atunci. Imaginile colorate și exotice îl inspirau și îl făceau să privească altfel lumea, iar el m-a făcut să-l privesc altfel pe el.

Yuzu este un citric din familia lămâilor, se deosebește radical de lămâia clasică. Iar cei ce nu iubeau lămâia până acum, cred că am reușit să-i conving cu această paletă ca să îl îndrăgească. Yuzu ca și „lămâia caviar” este foarte scump, însă este foarte fin, delicat și cu maniere.

Eu n-am vizitat Japonia, încerc să mi-o imaginez prin Yuzu, iar Yuzu e asemenea unei madame aristocrate cu ițe asiatice, elegantă și cu caracter.”

 

# The cookie

„Cine s-ar fi gândit că o antiteză se poate reuni într-un punct comun. Note americane, dominate de cele franțuzești au creat aparent ceva simplu, însă impresionant de complex la nivel de paletă.”

#gallery-2 { margin: auto; } #gallery-2 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-2 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-2 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

AICI, pe pagina de Instagram a Marinei, vă puteți teleporta la Paris prin experiența gustului „pirojnelor” create de ea.

Preluat de la: diez.md