5-10.jpg
Tomm Blanaru este autorul blogului Tomm Reviews. Acesta testează, degustă, încearcă restaurantele din Chișinău. Echipa #diez a decis să facă uz de experiența sa și l-a rugat să împartă cu noi diferite găselnițe culinare din Chișinău.

Răsfoind unul din site-urile specializate pe livrarea mâncării din Chișinău, în rubrica localuri noi am dat de Pizza Delice. Sunt curajoși oamenii care decid să-și lanseze afacerea în această perioadă de pandemie. Jos pălăria!

Delice lucrează acum doar la livrare, o mișcare strategică foarte bună, ținând cont de eventualul al doilea lockdown (care sper să nu fie). Serviciul de livrare este disponibil între orele 10.00 și 23.00. Dacă plasați o comandă în intervalul orelor 10.00 și 14.00, aveți o reducere de 10 % la tot sortimentul de pizza, paste și salate. Pe site este prezentată toată varietatea de pizza, gramajul, prețurile, ingredientele. Bravo!

Am văzut că mai livrează și paste, nu am comandat pentru că nu îmi imaginez cum ajung pastele la livrare. Pastele trebuie mâncate proaspete și fierbinți.

Am numărat 20 de tipuri de pizza, o alegere variată ce să mai zic. Sloganul celor de la Pizza Delice este: Always Fresh/ Always Natural. Cred că la acest slogan ar mai fi bine de adăugat și Always Fast, asta pentru că comanda mea a fost livrată într-un timp record de 32 de minute!!!!

Am fost uimit când m-a sunat curierul și mi-a zis că deja este jos. Deci am plasat comanda la 14.28, iar exact la 15.00 a ajuns.

Pizza era fierbinte! Chiar am rămas impresionat la acest capitol. De regulă așteptam pizza la livrare minim o oră, maxim o oră și jumătate.

Am comandat patru feluri de pizza.

Quatro Formaggi (650 g – 108 MDL)

Indiscutabil, pizza Quatro Formaggi este preferata mea. Aici avem o combinație clasică dintre mozzarella, gorgonzola, parmesan și brie. Blatul este subțire și ușor crocant, ingredientele folosite sunt de calitate. Mi-a plăcut că pe acest fel de pizza erau aranjate felii de brie. Nu am mai văzut așa ceva în alte quatro formaggi gustate. Approved!

Pizza Carciofi-Ham (650 g – 103.50 MDL)

Carciofo sau Anghinarea este considerată o sursă de top de fibre, minerale și vitamine. Pizza Carciofi Ham este bogată în ingrediente: pe lângă multe felii de anghinare, mai conține mozzarella, șuncă, ciuperci, ardei gras, oregano, ulei de măsline și sos de roșii. Pizza Carciofi Ham, la fel ca și celelalte din meniul Delice, are în diametru 32 de cm.

Pizza Chicken Delice (650 g – 103.50 MDL)

O pizza delicioasă cu piept de pui, mozzarella, ciuperci, roșii, porumb, sos de roșii. Ingrediente simple, cunoscute tuturor. Din această pizza, cu siguranță, veți mânca pe săturate. Raportul preț/calitate este clar în favoarea noastră, a clienților.

Pizza Fresh Delice (650 g – 108 MDL)

 

Fresh Delice este o pizza care va fi pe placul carnivorilor. Avem piept de pui, salam uscat, mozzarella, gorgonzola, roșii, oregano, sos de roșii. În toate cele patru pizza gustate nu am găsit absolut nimic ce să nu-mi placă.

Dacă cei de la Delice vor menține pe parcurs standardele de calitate, declarate la lansare, cantitatea și calitatea ingredientelor, dar și viteza uimitoare de livrare, atunci au câștigat un client fidel.


***

Acest material a fost scris de către Tomm Reviews. În recenziile sale, Tomm spune că încearcă să fie obiectiv și să aprecieze localurile la justa valoare. „Nu am studii în domeniul gastronomiei, prin urmare voi aprecia totul din punctul de vedere al unui simplu oaspete al localului.” Pentru mai multe recenzii și recomandări, vedeți pagina de Facebook Tomm Reviews.

Informațiile prezentate în acest material nu reflectă necesar opiniile echipei #diez și au la bază stric experiențele personale ale lui Tomm.

Preluat de la: diez.md