piața-centrala.jpg
„Americanii au în centrul orașului New York Times Square, francezii au Bulevardul Champs-Élysées, dar noi avem Piața Centrală”, spune tânărul Dumitru Vlah, care a surprins prin obiectivul aparatului său de fotografiat unul din cele mai emblematice locuri din orașul nostru Chișinău.

„Aici poți cumpăra orice, chiar și telefonul tau pe care ți l-au furat. Cel mai mare noroc pe capul nostru este că tot ce se vinde este aproape original. Unde ai mai văzut ochelari Ray-Ban la 4 dolari?”, întreabă retoric Dumitru.

Prin această colecție de fotografii, Dumitru devine automat și un fel de ghid al Pieței Centrale, evaluând aspectele acesteia sub forma unor curiozități amuzante.

„Uită de marketingul universitar, aici se găsesc cei mai buni marketeri din lume. Fraze ca «OTRAVĂ, BOIALĂ» sunt produsul unor marketeri de talie internațională. Se mai poate auzi și «Baiețenu, niște pantalonași?» sau «Pațanu, niște parfum orijinal Calvin Klei?» Regula numărul unu (!), nu te uita în ochii lor, s-ar putea să fii hipnotizat și să cumperi fără să vrei.

Aici lucrează vânzători calificați, care sunt totodată și brand ambasadori ai produselor lor. Ei vor zice că produsele sunt testate de toata familia acestora de câțiva ani la rând, chiar dacă puloverele sunt din colecție nouă. Etalonul calității la haine nu sunt brandurile franceze ca Louis Vuitton, dar hainele turcești.

Marele Zid Chinezesc și Piața Centrală au două lucruri în comun. Primul – că e plin numai de chinezării, iar al doilea – că le poți vedea din cosmos.”

Dânsul a decis ca această serie de fotografii să fie cadoul lui pentru ziua în care s-a născut, de aceea, vă invităm și pe voi să călătoriți virtual prin cel mai colorat și plin cu de toate loc din orașul nostru Chișinău.

#gallery-2 { margin: auto; } #gallery-2 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 100%; } #gallery-2 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-2 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

 

Preluat de la: diez.md