Alina-Luchian-patiseră.jpg
I-a plăcut dintotdeauna medicina, văzând-o pe mama ei cum profesează meseria de dentist. Își dorea ca într-o bună zi să fie și ea stomatologă. Zis și făcut! Acum lucrează în domeniul stomatologic și își împarte profesia cu o altă pasiune – patiseria –, lucru pe care-l numește „dorință pusă la sertar, iar acum scoasă la suprafață”. În cele ce urmează, vă invităm să o cunoașteți pe Alina Luchian, o tânără care se simte ca peștele în apă atunci când este prinsă de farmecul patiseriei.

Alina ne-a povestit că patiseria a fost un vis înrădăcinat în sufletul ei, ba chiar mai mult ca atât, de când se ține minte savura momentele când era la bucătărie.

„Găteam de mică, m-am simțit în bucătărie ca peștele în apă, iar ce știam cel mai bine să fac era zahăr ars cu nuci. Acesta a fost primul meu desert. Iar jocul preferat era în cratițe cu făină. Mama îmi povestește că dacă era ocupată și voia să mă țină prinsă în vreo activitate, atunci făina era soluția.”

„Prăjiturile nu iubesc să fie grăbite, pentru ele trebuie dedicație, iubire și mult timp”

Deși mulți și-au găsit sau regăsit ocupații în pandemie, Alina spune că pasiunea ei față de patiserie nu a fost o descoperire spontană, pur și simplu crede că anterior nu avea timp suficient ca să se dedice dulciurilor.

„Prăjiturile nu iubesc să fie grăbite, pentru ele trebuie dedicație, iubire și mult timp. Nu o singură dată mi s-a întâmplat să grăbesc procesul și să am un eșec. Dar așa am învățat.”

#gallery-2 { margin: auto; } #gallery-2 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-2 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-2 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Protagonista noastră este ferm convinsă că pasiunile noastre mereu spun ceva despre noi, dar și ne învață ceva. Astfel, ea în procesul de creație a prăjiturilor, se deconectează de realitate, raportând acest moment la un fel de meditație, la zen-ul ei propriu. Iar experimentând în timp, a învățat să fie atentă la gusturi: așa poate simți aromele bucatelor. Așadar, acum, mersul la patiserie e o terapie și nu o face doar pentru a-și potoli pofta, ci pentru a studia prăjiturile fără să-și dorească să intuiască ce ar putea adăuga, omite ori înlocui.

„Nimic nu este întâmplător și totul se întâmplă atunci când suntem pregătiți pentru asta”

Alina spune că, în momentul în care a început această aventură legată de patiserie, n-a întâmpinat momente din acelea pe care vrei să le numești „dificile”, pentru că totul a venit de la sine și la momentul potrivit. Și spune cu certitudine că „nimic nu este întâmplător și totul se întâmplă atunci când suntem pregătiți pentru asta”.

„Secrete în bucătărie sunt multe, tare multe, dar oricât de banal ar suna, fără pasiune și dedicație nu este posibil să îți iasă gust divin”, ne relatează Alina despre ingredientele principale pe care le adaugă în prăjiturile sale.

Tot aici dânsa mai menționează că acum este la etapa de descoperire și creare, povestindu-ne că este o fire foarte pedantă și se încăpăținează așa încât repetă de o sută de ori aceeași rețetă până este pe deplin mulțumită de rezultat.

Atunci când am întrebat-o despre simbioza dintre patiserie și stomatologie, Alina ne-a spus că le poate combina și se simte bine pentru că poate face tocmai două lucruri care o fac împlinită.

„Zilele mele sunt acum divizate în două – la clinică și în bucătărie. Iar asta e minunat!”

„Cu stomatologia nu am de gând pentru moment să mă despart, pentru că este partea mea de job care mă ține mai cu picioarele pe pământ. De fapt, dacă stau să mă gândesc, asta și m-a ajutat să îmi urmez pasiunea pentru patiserie. Zilele mele sunt acum divizate în două – la clinică și în bucătărie. Iar asta e minunat!”

Iar la capitolul planuri și visuri, Alina spune că este previzibil, deoarece visează cu ochii deschiși ca într-o bună zi oamenii să poată păși pragul în propria ei patiserie caldă și comodă, așa încât să se simtă acasă și să aibă sentimentul acela unic din copilărie când aștepta cu sufletul la gură să guste din tortul de casă pregătit cu dragoste de mama.

Ca să faceți cunoștință cu deserturile Alinei, puteți accesa pagina ei de Instagram și instant vă veți convinge singuri că acestea nu sunt doar o miniafacere, ci o creație care-i aduc unui om pasionat împlinire.

Preluat de la: diez.md