la-cules.jpg
„La cules poama” este o serie de fotografii realizată pentru a aduce aminte, în special persoanelor din diasporă, de tradiția când an de an se adunau rudele și strângeau strugurii în sat la bunei.

Tânărul Dumitru Vlah, pe lângă faptul că este pasionat de fotografie, se arată profund marcat de emoțiile oamenilor. Astfel, dorind să vadă și să simtă din tradițiile toamnei de la sat, a pus aparatul de fotografiat în geantă și a pornit într-o aventură fotografică la sat, la o familie complet străină lui, acolo unde a imortalizat culegerea viței-de-vie.

În continuare, Dumitru ne povestește ce a văzut și ce a simțit când a fost alături de săteni la culesul viței-de-vie

Intrăm în satul Chircăiești, raionul Căușeni, unde hudițele vuiesc de dimineață. O familie, de la mic la mare, dezghioacă păpușoiul sau, mai bine zis, curăță porumbul de pănușă.

Imediat facem cunoștință cu eroina zilei, o femeie care a terminat de reparat tractorul – de admirat, doar nu în fiecare zi vezi acest peisaj.

Ajung pe deal la vița-de-vie și, ca să vezi, căldările deja sunt pline cu poamă. În gândul meu: „Sper să mai fi rămas poamă ca să am la ce face fotografii”. Totul este bine, alarmă falsă, s-a cules doar primul rând.

#gallery-3 { margin: auto; } #gallery-3 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-3 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-3 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Aici îl întâlnesc pe nea’ Dumitru, bucuros că le mai vin ajutoare și că munca va merge mai repede, așa ca pe vremea când lumea se aduna la clacă.

Mâinilor mari se alătură și alte „mâini mici”, un fel de camarazi ghiduși care fac munca mai colorată.

#gallery-4 { margin: auto; } #gallery-4 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-4 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-4 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Nu uităm să facem pauza de masă. Ne delectăm pe deal cu tocăniță din legume sau, cum i se mai zice, ghiveci, cu plăcinte cu cartofi tăiate cuburi și pâine care era câteva copeici pe vremuri. Am uitat! Este și vin, despre care sătenii zic în glumă că este numai bun pentru hemoglobină și circulația sângelui.

„Gata cu strânsul poamei…”

 

Gata cu strânsul, iar asta înseamnă că e timpul de mers în mahala de împrumutat storcătorul de struguri sau „drobilca”, cum îi mai spun localnicii. Pentru cei care nu cunosc, „drobilca” este un mecanism de zdrobit strugurii, care scurge tot sucul din ei. Scuze pentru cei care au crezut că vinul se face pe dansurile lui Celentano. Vă înșelați amarnic.

La poartă suntem întâmpinați de doi câini „mari și răi” și ne este frică să intrăm. În fotografia de mai jos puteți vedea și mâna trudită a stăpânei casei, care și ea de dimineață culegea poama.

Iată și celebra „drobilcă” pe care o tot așteptați, aici l-am prins pe nepotul casei, care dă o nouă formă divină strugurilor – cea de must.

Stăpânul casei, auzind voci prin ogradă, s-a refugiat pentru câteva minute la bucătărie, acolo unde ne-a pregătit pateuri și un ulcior de cherry vodka, pardon, vișinată.

Acum are loc un toast pentru ca anul care vine să fie unul roditor și „nu dă Doamne secetă”.

„Drobilca” este împrumutată pe termen determinat, pentru că mai sunt vecini care au nevoie de ea.

La poartă suntem petrecuți de Murca, cocheta casei.

Lângă gardul casei îi observăm pe acești șmecheri care cu siguranță au fugit de la lucru ca să se joace în drum, dar hai, cine n-a făcut în copilărie așa?

Dacă anterior ne-au întâmpinat doi câini „mari și răi”, aici avem parte de un alt obstacol gălăgios.

„– Gâște, gâște!/– Ga, ga, ga!/– Vreți mâncare?/– Da, da, da!”

Procesul de vinificație a început. De aici deja se răstoarnă sacii cu poamă în „drobilcă” și apoi îi fac câte o fotografie lui nea’ Dumitru cât muncește.

La intrarea în beci, sub lumina unui bec de 20 de wați, suntem loviți de un citat cu impact emoțional și contemplativ: „Bem, dar știm ce bem? Și cât bem?”. Destul de manipulatorii cuvinte.

În timp ce toți lucrează, dau un tur al casei și descopăr acest covor moldovenesc în casa mare. O carte de vizită pentru o gospodărie.

Iar așa arată un telefon neatins de șapte ani.

După o lungă zi de muncă, mustul este în butoaie, iar ulterior va fermenta și se va transforma în vin. Storsul strugurilor la „drobilcă” arată distractiv dintr-o parte, dar știți ce fitness faci la două butoaie de must?

Și, desigur, cum fără a ciocni un pahar cu vin pentru acest eveniment?!

Ne punem toți la masă, iar eu, străin de dimineață, am devenit un membru al familiei spre seară. Ascult cu drag amintiri din copilăria celor mai mari. În urma unui toast al capului familiei, toți ciocnesc și pe fundal se aude cioc-cioc.

Eu sper că aceste fotografii au reușit să vă aducă aminte de viața de la sat, pe care unii nu o mai pot vedea din cauza distanței sau a absenței buneilor și tare sper că ați reușit împreună cu mine să mergeți la culesul strugurilor în vie.

Noi sperăm că tânărul fotograf a reușit prin această serie de imagini să vă aducă un pic de „toamnă de la sat” și v-a teleportat pentru câteva minute în amintirile depozitate undeva în interiorul vostru.

De asemenea, amintim că Dumitru este autorul proiectului fotografic „Ne vedem la Ștefan”, unde a vânat cu aparatul de fotografiat emoțiile oamenilor care-și dau întâlnire în cel mai emblematic loc din inima Capitalei.

Iar pentru a face cunoștință cu mai multe fotografii din proiectele lui Dumitru, accesați paginile sale de Facebook și Instagram!

Preluat de la: diez.md